Forțele navale japoneze și chineze au participat la un exercițiu comun, pentru prima dată după opt ani, pe fondul îmbunătățirii relațiilor dintre

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 24-10-2019

Actualizat: 24-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autoritățile militare de la Tokyo au anunțat că forțe navale japoneze și chineze au participat recent la un exercițiu comun, pentru prima dată după opt ani, pe fondul îmbunătățirii relațiilor dintre cele două puteri asiatice, informează site-ul The Japan Times, potrivit Mediafax.

În cadrul exercițiilor, distrugătorul japonez Samidare a efectuat un antrenament de comunicații împreună cu distrugătorul chinez Taiyuan în timp ce navele navigau la sud de regiunea niponă Kanto, pe data de 16 octombrie.

Un mare scandal stă să BUBUIE în PNL: favorit de pe lista cu miniștri din cabinetul Orban, denunțat la DNA

Forțele navale japoneze au transmis că scopul exercițiului a fost acela de a îmbunătăți abilitățile tactice, de a consolida cooperarea și a promova înțelegerea reciprocă cu forțele armate chineze.

Nava Taiyuan, un distrugător purtător de rachete ghidate Tip 052D, a ajuns pe data de 11 octombrie în portul nipon Yokosuka pentru a participa la trecerea în revistă a flotei, un eveniment maritim internațional ce urma să fie găzduit de Japonia, care însă a fost anulat din cauza taifunului Hagibis.

Exercițiul comun este considerat ca fiind o încercare de a îmbunătăți relațiile dintre cele două țări, care sunt tensionate din cauza situației insulelor Senkaku, ce sunt controlate de Japonia, dar care sunt revendicate de China, cunoscute drept Insulele Diaoyu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri