Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ford ia în calcul posibilitatea ca operaţiunile din segmentul automobilelor electrice să devină o entitate separată

pinterest
Ford siglă

Constructorul auto american Ford Motor Co. analizează modalităţile prin care ar putea să separe operaţiunile sale de producţie de vehicule electrice de operaţiunile tradiţionale, în speranţa că astfel va câştiga respectul acordat de investitori rivalului Tesla Inc. şi altor producători de vehicule electrice, informează Bloomberg News.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, directorul general Jim Farley vrea să creeze o distincţie între operaţiunile Ford din domeniul vehiculelor electrice şi cele privind automobilele cu combustie internă şi a luat în considerare chiar şi o separare a uneia sau alteia din aceste divizii. O divizare ar genera acele venituri care au permis Tesla să ajungă la o capitalizare de piaţă de aproape 1.000 de miliarde de dolari.

Divizarea companiei Ford ar putea să fie mult prea dificilă de promovat, aşa că Jim Farley propune o separare internă a afacerilor din domeniul vehiculelor electrice într-o divizie de sine stătătoare, în cadrul Ford, astfel încât grupul să poată avea un avantaj în epoca vehiculelor electrice, potrivit Agerpres.

Însă chiar şi o separare a afacerilor din domeniul vehiculelor electrice ar putea fi greu de acceptat pentru familia Ford. Aceasta controlează producătorul auto printr-o clasă specială de acţiuni şi nu este interesată să îşi piardă influenţa asupra unei companii cu o vechime de 118 ani, susţin sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

"Suntem concentraţi pe planul nostru Ford+ de a transforma compania şi a înflori în noua era a vehiculelor electrice şi conectate. Nu avem planuri care să vizeze o separare a afacerilor noastre în domeniul vehiculele electrice sau a afacerilor noastre tradiţionale în domeniul vehiculelor cu combustie internă", a informat Ford într-un comunicat de presă.

Cu toate acestea, la începutul acestei luni, când a fost întrebat de jurnalişti cu privire la o astfel de posibilitate, Jim Farley nu a respins-o.

"Conducerea unor afaceri de succes în domeniul vehiculelor cu combustie internă nu este la fel cu o afacere de succes în domeniul vehiculelor electrice", a spus Farley la o întâlnire cu jurnaliştii. Afacerile în domeniul vehiculelor electrice sunt "profund diferite" în ceea ce priveşte clienţii pe care îi atrag, modul în care produsele sunt construite şi talentul din domeniile inginerie şi design care trebuie angajat, a subliniat şeful Ford.

Ford a promis că va investi 30 de miliarde de dolari în strategia sa privind vehiculele electrice până în 2024 şi alte 10 până la 20 miliarde de dolari până în 2030 pentru a-şi converti uzinele la producţia de modele de tip plug-in. Grupul american intenţionează să producă 600.000 de vehicule electrice pe an în 2024 şi să genereze jumătate din cifra de afaceri din vânzările de vehicule electrice pe baterii în 2030.

În conformitate cu structura sa actuală, Ford nu are acces la finanţarea de care dispun Tesla şi alţi producători de vehicule electrice, care sunt apreciaţi mai mult de bănci şi investitori decât constructorii auto tradiţionali. Crearea unui producător concentrat în exclusivitate pe vehiculele electrice ar oferi Ford acces la un capital mai ieftin şi ar da investitorilor oportunitatea de a acorda valoare pentru operaţiunile Ford din domeniul vehiculelor electrice.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o gamă completă de maşini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate şi vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi preia poziţii de conducere în electrificare, soluţii de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere şi servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajaţi în întreaga lume.

În România, Ford Craiova are în acest moment peste 6.000 de angajaţi care lucrează atât pentru producţia de vehicule, cât şi pentru cea de motoare. De la preluarea din martie 2008, Ford a investit peste 1,5 miliarde de euro pentru a transforma uzina din Craiova într-o fabrică de ultimă generaţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.