Ford începe vânzarea de mașini rulate pe platforma Amazon

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 17-11-2025 17:01

Article thumbnail

Sursă foto: gsp.ro

Utilizatorii platformei Amazon pot răsfoi şi cumpăra vehicule Ford Motor pe platforma de comerţ electronic începând de luni, producătorul american de automobile alăturându-se rivalului sud-coreean Hyundai în adăugarea de opţiuni online pentru clienţii care doresc să evite parcările dealerilor, transmite Reuters.

Producătorul auto cu sediul în Dearborn, Michigan, şi compania de tehnologie au precizat că clienţii vor putea cumpăra din inventarul de vehicule rulate al unui dealer participant direct prin Amazon. Programul este concentrat iniţial pe Los Angeles, Seattle şi Dallas şi va oferi iniţial doar vehicule rulate certificate, care sunt modele rulate care trec inspecţii riguroase şi sunt vândute cu garanţii, conform Agerpres.

Producătorii auto încearcă să ofere experienţe de cumpărături online mai fluide, pentru cei care se feresc să petreacă ore întregi la dealeri. Tesla vinde vehicule electrice direct consumatorilor online, în timp ce Ford şi General Motors sunt obligaţi de legislaţia statelor americane să vândă prin intermediul dealerilor francizaţi.

Directorul general de la Ford, Jim Farley, a declarat că modelul de vânzări directe al Tesla îi oferă un avantaj semnificativ în materie de costuri. Sub conducerea lui Farley, Ford a extins gama de modele disponibile online pentru clienţi, în special pentru modelele electrice.

Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motor a anunţat la sfârşitul anului 2023 că va vinde modele noi pe Amazon, devenind primul producător auto care face acest lucru. Ford este a doua companie auto care îşi oferă modelele pe platformă, a declarat un purtător de cuvânt al Amazon Autos.

Ford a precizat că între 160 şi 180 de dealeri şi-au exprimat interesul pentru program, iar aproximativ 20 sunt în curs de lansare a vânzărilor prin Amazon. Clienţii îşi pot finaliza achiziţia online, dar trebuie să îşi ridice vehiculele de la dealerul selectat.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, ce are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume. În Europa, Ford este responsabilă pentru producerea, vânzarea şi întreţinerea vehiculelor marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are circa 45.000 de angajaţi la unităţile sale deţinute în totalitate şi la întreprinderile mixte consolidate şi aproape 59.000 de oameni, când sunt incluse afacerile neconsolidate.

În luna martie 2022, constructorul auto Ford a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri