Formula 1 doreşte să organizeze un Mare Premiu al Portugaliei la Portimao, pe 2 mai

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 12-02-2021

Actualizat: 12-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Formula 1 doreşte să organizeze un Mare Premiu al Portugaliei la Portimao, pe 2 mai, dată prevăzută în calendarul acestui sezon pentru o cursă al cărei loc de desfăşurare rămâne să fie confirmat, au anunţat promotorul Campionatului Mondial şi Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), citate de AFP, potrivit Agerpres.

"Formula 1 are intenţia de a organiza o cursă în Portugalia, la datele prevăzute deja în calendar. Acordul final rămâne subiectul unui contract cu promotorul", au precizat cele două organizaţii într-un comunicat, după ce au anunţat echipele în cursul unei reuniuni a Comisiei F1 din cadrul FIA.

Desfăşurarea unui Mare Premiu în Portugalia nu era garantată, în condiţiile în care această ţară se afla pe "lista roşie" în Regatul Unit, unde îşi au sediul majoritatea echipelor din Formula 1, ca urmare a situaţiei sanitare legate de Covid-19. În acest moment, persoanele care au călătorit în Portugalia sunt obligate să urmeze o carantină de zece zile la revenirea lor pe teritoriul britanic.

Drept urmare, o mare parte din personalul Formulei 1 s-ar putea deplasa imediat la Barcelona, în vederea Marelui Premiu al Spaniei, programat în weekend-ul următor, pe 9 mai.

Mai multe drumuri sunt blocate din cauza zăpezii viscolite. Vezi unde sunt probleme

Data de 2 mai 2021 a rămas vacantă în urma anulării Marelui Premiu al Vietnamului, pentru al doilea an consecutiv.

Circuitul de la Portimao a găzduit în octombrie 2020 primul Mare Premiu de Formula 1 din istoria sa, după o revizuire majoră a calendarului, din cauza pandemiei de coronavirus.

Sezonul 2021 din Campionatul Mondial de Formula 1 va debuta pe 28 martie, în Bahrain, având în continuare în program un număr record de 23 de curse, în ciuda amânării Marilor Premii ale Australiei şi Chinei, programate iniţial pe 21 martie şi 11 aprilie.

În acest context, Formula 1 şi FIA reamintesc că "protocoalele robuste (cu bule sanitare şi teste PCR regulate - n.red.) au făcut posibilă organizarea a 17 curse în 2021" şi dau asigurări că acestea "vor face posibilă organizarea unui nou Campionatului Mondial în 2021".

"Dacă evoluţia circumstanţelor ar putea necesita o oarecare flexibilitate, FIA şi Formula 1 lucrează la toate nivelurile, de la guverne la organizaţii locale, pentru a se asigura că programul se va desfăşura aşa cum este prevăzut", se mai arată în comunicatul celor două organizaţii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri