DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Formula 1: Verstappen (Red Bull) spune că nu a fost impresionat în acest sezon de Hamilton şi de Mercedes

www.redbull.com
Max Verstappen

Pilotul olandez de Formula 1 Max Verstappen spune că nu a fost impresionat în acest sezon competiţional de evoluţia campionului mondial en titre, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), anunță Agerpres.

Verstappen şi Hamilton sunt "umăr la umăr" înainte de ultima cursă a sezonului, Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi, care va avea loc duminică, având acelaşi număr de puncte, 369,5, astfel încât titlul se va decide în ultima rundă.

''De fapt Hamilton m-a impresionat, dar într-un mod negativ. Am fost implicaţi în mai multe incidente de-a lungul sezonului'', a arătat olandezul.

El s-a declarat nemulţumit de faptul că a fost "arătat cu degetul" ca fiind de vină la unele coliziuni, fiind de părere că a fost provocat de britanic şi că "a reacţionat aşa cum oricine ar fi făcut-o".

''Uneori mi s-a spus că eu sunt de vină, nu pot fi de acord cu asta'', a arătat olandezul, cu referire la MP al Braziliei. Atunci, atacat de britanic din exterior la virajul 4, Verstappen s-a apărat atunci foarte agresiv, obligându-l pe Hamilton să iasă de pe circuit. Iniţial, comisarii nu au considerat necesar să se investigheze incidentul, considerând că este vorba de un eveniment de curse, dar ulterior Mercedes a depus apel, care în final a fost respins.

Experienţa lui Lewis Hamilton şi "jocurile psihologice" pe care le foloseşte Mercedes împotriva lui Max Verstappen (Red Bull) îl favorizează pe pilotul britanic în lupta pentru titlul mondial în Formula 1, declara recent fostul responsabil al "Marelui Circ", Bernie Ecclestone.

Verstappen, în vârstă de 24 de ani, dintre care şapte în Formula 1 şi niciun titlu mondial, "are câţiva ani de competiţie în spate, dar nu la fel de mulţi ca Lewis", în vârstă de 36 ani, dintre care 15 la vârf şi şapte titluri mondiale, remarcă fostul responsabil al categoriei regină a sportului automobilistic.

"Faptul că a ştiut că poate câştiga curse în ultimii ani pentru că Mercedes a fost forţa dominantă, i-a permis să-şi formeze un caracter mai puternic decât cel al lui Max, pentru care acest sezon este primul în care dispune de o maşină capabilă să câştige constant", a adăugat Ecclestone, în vârstă de 91 de ani.

"Max este un tip comparat cu Lewis, dar Lewis are o campanie de publicitate masivă care joacă pentru el. Max trebuie să facă faţă la mai mult decât cursa în sine, pentru că şi el are Mercedes pe spate...Sunt jocuri psihologice", a mai spus Ecclestone.

Încă de la testele din iarna trecută, înaintea startului sezonului, duelul se anunţa unul intens între echipa dominantă până atunci, Mercedes, şi Red Bull, care părea că a recuperat întârzierea faţă de team-ul german.

Previziunile s-au confirmat la primul Grand Prix din 2021, desfăşurat la finele lunii martie în Bahrain, în care Verstappen, plecat din pole position, a scăpat victoria printre degete în faţa lui Hamilton.

Olandezul a ripostat însă în cursa următoare, de la Imola. Plecat de pe locul al treilea al grilei, el a avut un start ideal, reuşind să-l depăşească rapid pe Hamilton şi să treacă în final primul linia de sosire.

Etapa a treia a sezonului, desfăşurată în Portugalia, s-a încheiat cu victoria lui Hamilton, care s-a distanţat atunci la opt puncte de Verstappen în clasament. Britanicul a reuşit apoi, în Spania, să câştige pentru prima oară două curse consecutive în 2021, înainte ca olandezul să reducă diferenţa, după ce s-a impus pe circuitul stradal de la Monaco.

Marele Premiu al Azerbaidjanului a fost un dezastru pentru ambii piloţi, Verstappen abandonând după ce i-a explodat un pneu, în timp ce Hamilton s-a clasat pe un modest loc 15 la Baku.

A urmat Grand Prix-ul Franţei, încheiat cu victoria lui Verstappen în faţa lui Hamilton, care i-a oferit olandezului un avans de 12 puncte în fruntea clasamentului.

Pilotul Red Bull a reuşit apoi "dubla" pe circuitul de la Spielberg, care a găzduit Marile Premii ale Stiriei şi Austriei, iar diferenţa sa faţă de Hamilton s-a mărit la 32 de puncte.

Tensiunea dintre cei doi a atins cote ridicate la Marele Premiu al Marii Britanii de la Silverstone, unde Hamilton şi Verstappen au avut un duel roată la roată în primul tur, în urma căruia olandezul a fost nevoit să abandoneze după ce a ieşit în decor, lăsându-i cale liberă spre victorie rivalului său.

Olandezul i-a cedat şefia clasamentului lui Hamilton la finalul cursei de la Budapesta, în care s-a clasat pe locul al nouălea, după ce a fost implicat într-o ciocnire, în timp ce britanicul a terminat pe poziţia a doua.

"Mad Max" a redevenit lider după Marele Premiu al Olandei, primul găzduit de ţara sa din 1985, în care a obţinut victoria în faţa a 70.000 de spectatori masaţi în tribunele circuitului Zandvoort, pe 5 septembrie.

O săptămână mai târziu, la Monza, Verstappen şi Hamilton au abandonat după o ciocnire produsă în cel de-al 26-lea tur, ambii scăpând nevătămaţi în urma acestui accident destul de grav.

Hamilton a obţinut a 100-a victorie din cariera sa pe circuitul de la Soci, în Marele Premiu al Rusiei, care l-a readus pentru scurt timp în fruntea clasamentului, înainte ca Verstappen să redevină în fotoliul de lider, graţie locului secund din Turcia, urmat de victoriile din Statele Unite şi Mexic.

Septuplul campion mondial en titre a oferit un adevărat recital la Sao Paulo, cu ocazia Marelui Premiu al Braziliei, din luna noiembrie, unde a reuşit să se impună după a luat startul de pe poziţia a zecea a grilei, reducând diferenţa faţă de Vestappen.

Hamilton a câştigat apoi şi în Qatar, unde a plecat din pole position, înainte de a-l egala la puncte pe olandez în fruntea clasamentului, după victoria obţinută săptămâna trecută în Arabia Saudită.

La Abu Dhabi, britanicul a câştigat de cinci ori (2011, 2014, 2016, 2018 şi 2019), dar ultim învingător a fost olandezul, în 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.