Forțele armate ale Ucrainei, anunț îngrijorător: 'Armata Rusiei încearcă să obțină rachete balistice din Iran'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 28-10-2022

Actualizat: 28-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: defenceview.in

Purtătorul de cuvânt al comandamentului Forţelor Aeriene ale Ucrainei, Iuri Ihnat, a declarat, vineri, că armata rusă rămâne fără rachete Iskander, însă a subliniat că are rachete Kh-22 și S-300 în cantități suficiente, informeză Rador.

"Au un deficit foarte serios de rachete Iskander, rezerva de urgenţă fiind deja epuizată. Prin urmare, încearcă să obțină rachete balistice din Iran... Au Kh-22 în cantități suficiente. Însă nu este clar în ce stare sunt rachetele respective și cât de precis vor putea zbura. În plus, să nu uităm că (ruşii, n.r.) au mii de rachete S-300, Federația Rusă fiind producătorul acelor rachete. Le-au rămas multe în depozite. Acestea sunt rachete antiaeriene precum cele pe care le avem noi" - a detaliat Ihnat.

Cu toate acestea, a subliniat reprezentantul armatei ucrainene, "nu trebuie să ne relaxăm, pentru că inamicul distruge în mod deliberat infrastructura energetică a Ucrainei, astfel că noi lovituri cu rachete pot avea loc în orice moment". "Ne obișnuim foarte repede cu liniştea. Vreau să vă reamintesc că, pe 10, 11, 17, 18, 22 şi 23 (octombrie, n.r.), au avut loc atacuri cu rachete. Nu suntem foarte departe. Nu ar trebui să ne relaxăm nici acum, pentru că inamicul este viclean, inamicul vede că ne distruge infrastructura. Prin urmare, următorul atac cu rachetă poate avea loc în orice moment" - a avertizat reprezentantul comandamentului Forțelor Aeriene ale Ucrainei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri