Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eșec al diplomației israeliene: Forţele speciale ale armatei au recuperat cadavrul unui ostatic în Gaza

gazaa11

Forţele speciale israeliene au recuperat cadavrul ostaticului Elya Toledano, în vârstă de 28 de ani şi care a fost ţinut în Fâşia Gaza de Hamas de la atacul din 7 octombrie în sudul Israelului, a anunţat armata vineri într-un comunicat, citat de Reuters şi France Presse, conform Agerpres.

Potrivit armatei, o "procedură de identificare" a fost efectuată de medici legişti, rabini militari şi experţi criminalişti.  Toledano a fost răpit de Hamas de la un festival de muzică în aer liber care s-a transformat într-un masacru, a relatat presa israeliană. Peste 130 de ostatici rămân în Gaza. Unii au fost declaraţi morţi în lipsă de autorităţile israeliene.

Familiile ostaticilor au indicat în ultimele săptămâni că nu ştiau nimic despre soarta lui Elya Toledano, dacă el mai este sau nu în viaţă, aminteşte AFP.

Israelul a declarat război Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, ca represalii pentru atacul sângeros din 7 octombrie al mişcării islamiste palestiniene, care a făcut în jur de 1.200 de morţi, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene.

Aproximativ 240 de persoane au fost de asemenea răpite şi duse în Gaza în ziua atacului, dintre care circa 135, potrivit armatei, rămân în mâinile Hamas şi grupurilor afiliate după eliberarea a 105 ostatici în timpul unui armistiţiu de şapte zile încheiat la 1 decembrie.

Printre altele, familiile ostaticilor s-au declarat "şocate" săptămâna aceasta după anunţul directorului Mossad - serviciul israelian de informaţii externe - în legătură cu refuzul de a purta noi negocieri pentru eliberarea lor şi au cerut explicaţii autorităţilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.