UPDATE Forţele ucrainene ar fi atacat frontiera rusă în regiunea Belgorod

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 27-08-2024

Actualizat: 27-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: X

UPDATE 27 septembrie, ora 12.57:

Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, frontalieră cu Ucraina, a declarat marţi că a primit informaţii privind o tentativă de incursiune a forţelor armate ucrainene, după ce mai multe media ruse au relatat că un atac terestru este în curs, relatează AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

"Există informaţii potrivit cărora duşmanul încearcă să treacă frontiera în regiunea Belgorod. Potrivit Ministerului rus al Apărării, situaţia la frontieră rămâne dificilă, dar sub control", a postat guvernatorul Viaceslav Gladkin pe contul său de Telegram.

"Militarii noştri desfăşoară operaţiuni planificate. Vă cer să vă păstraţi calmul şi să nu aveţi încredere decât în sursele de informare oficiale", a adăugat el.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Canalele Telegram ruseşti cunoscute ca având legături cu serviciile de securitate (FSB) au afirmat marţi că forţele ucrainene au atacat posturi de frontieră în regiunea Belgorod din sudul Rusiei, deşi nu a existat o confirmare oficială imediată a unor lupte acolo. Moemntan pe rețelele de socializare nu au apărut imagini foto sau video de la presupusa incursiune.

Într-un mesaj pe Telegram, guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, nu s-a referit la luptele raportate la graniţă, dar a declarat: „Situaţia noastră continuă să rămână dificilă”, scrie Reuters, conform News.ro.

Belgorod se învecinează cu regiunea Kursk, unde trupele ucrainene au cucerit aproape 100 de aşezări de când au organizat o incursiune fulger, pe 6 august.

Canalul Telegram Mash susţine că aproximativ 500 de soldaţi ucraineni au atacat două puncte de control ruseşti, la Nehoteevka şi Şebekino, în regiunea Belgorod.

 

Potrivit Mash, până la 200 de soldaţi ucraineni cu vehicule de luptă ale infanteriei au încercat să treacă graniţa la Nehoteevka, dar au fost împuşcaţi de artileria rusă.

De asemenea, aproximativ 300 de ucraineni au atacat celălalt punct de control, de la Şebekino.

Nu a existat nicio confirmare oficială a rapoartelor, iar SHOT, un alt canal Telegram de ştiri, a declarat că forţele ucrainene au fost împinse înapoi din Nehoteevka după ce au suferit pierderi. SHOT susţine, în schimb, că nu au avut loc ciocniri la Şebekino.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri