DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fost șef în cadrul Gărzii Financiare Dâmbovița, trimis în judecată de DNA

inquamphotos.com / Octav Ganea
mita, bani marcati

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului SANDU NICOLAE, la data faptei comisar şef în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Dâmboviţa, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada  iunie – august 2013, inculpatul Sandu Nicolae, în calitate de comisar şef în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Dâmboviţa, în mod direct, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) plata unor materiale de construcţii în sumă de 20.383 lei, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord, factura în cauză fiind achitată la data de 19 august 2013.

Inculpatul a pretins și primit foloasele respective pentru a nu dispune subordonaților săi efectuarea de controale la societăţile martorului dar și în scopul îndeplinirii de către personalul din subordine a unor atribuții de serviciu, privind desigilarea cu celeritate a mijloacelor de transport ce aduceau în România ambalaje necesare firmelor omului de afaceri.

Aceste aspecte au avut loc în condițiile în care inculpatul Sandu Nicolae cunoştea activitatea evazionistă derulată de omul de afaceri.

În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.