Un tribunal din Norvegia a condamnat joi la 45 de zile de închisoare cu suspendare un fost episcop pentru că a angajat în mod ilegal o solicitantă de azil respinsă, relatează joi dpa potrivit Agerpres.
Gunnar Stalsett, în vârstă de 84 de ani, şi-a recunoscut "vina" de a o fi angajat pe Lula Tekle, din Eritreea, declarând că a procedat aşa cum îi cerea conştiinţa, au consemnat media norvegiene.
Tekle, în vârstă de 55 de ani, trăieşte în Norvegia de 19 ani. Potrivit postului NRK, o primă cerere de azil i-a fost respinsă în 2001, iar din 2005 a început să lucreze part-time ca menajeră pentru Stalsett, care a ieşit la pensie în acelaşi an.
Judecătorul a subliniat că a ţinut cont de vârsta lui Stalsett la stabilirea unei pedepse cu suspendare, la care se adaugă şi o amendă de 10.000 de coroane (1100 dolari).
În schimb, procurorul Andreas Meeg-Bentsen, care solicitase 45 de zile de închisoare cu executare, a indicat că ar putea avea în vedere un apel.
Pensionarul a declarat anterior tribunalului că a decis să o păstreze pe Tekle ca angajată şi după ce, în 2008, acesteia i-a fost retras aşa-zisul card de deducere fiscală - obligatoriu pentru toţi cei care lucrează în ţara nordică -, pentru că "este o persoană mândră". "Nu am vrut să devină cerşetoare", a explicat el.
Tekle se numără între cei circa 3.000 de solicitanţi de azil aşa-zişi nereturnabili, care sunt "prost trataţi" în Norvegia, a subliniat el.
Solicitanţii de azil respinşi nu pot fi retrimişi cu forţa în ţările lor, dar nu au dreptul la muncă sau asistenţă medicală în Norvegia.
Gunnar Stalsett, care a fost lider al Partidului de Centru, secretar general al Federaţiei mondiale luterane şi a făcut parte din Comitetul norvegian Nobel, şi-a exprimat totodată speranţa ca acest caz să contribuie la o reformă a legislaţiei norvegiene cu privire la imigraţie
Fost episcop norvegian, condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a angajat o solicitantă de azil respinsă
București
-3°C
Articole Similare

921
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
921

447
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
447

60
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
60

422
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
422

1.464
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
1.464

60
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
60

841
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
841

528
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
528

1.419
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.419

29
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
29

571
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
571

464
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
464

2.926
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.926

















Comentează