Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fost ministru-adjunct al Securităţii, dat afară din Partidul Comunist Chinez

gooieneemlander.nl
Partidul Comunist Chinez china

Un fost ministru-adjunct însărcinat cu lupta împotriva corupţiei în cadrul Ministerului chinez al Securităţii Publice a fost expulzat din Partidul Comunist pentru "abuz de putere" şi corupţie, a anunţat partidul unic, potrivit AFP.

Liu Yanping "era membru al bandei politice a lui Sun Lijun" şi a dus o viaţă extravagantă, jucând golf şi organizând petreceri, a anunţat într-un comunicat organismul disciplinar intern al Partidului Comunist Chinez (PCC).

Expulzarea survine după cea a altor doi înalţi oficiali, Fu Zhenghua şi Sun Lijun, daţi afară de asemenea pentru fapte de corupţie în 2021, potrivit Agerpres.

Fu Zhenghua, fost ministru al Justiţiei, a pledat vinovat la acuzaţiile de corupţie şi de deturnare a legii în scopuri personale.

Sun Lijun, fost ministru-adjunct al Securităţii Publice, a fost arestat în aprilie 2020. El a recunoscut la televiziune că a primit mită de 13 milioane de euro.

Organismul disciplinar intern al PCC a anunţat de asemenea joi expulzarea din partid, pentru fapte de corupţie, a lui Wang Bin, fost preşedinte al companiei chineze de asigurări pe viaţă, precum şi a fostului viceguvernator al provinciei Liaoning, Hao Chunrong.

Song Liang, fost viceguvernator al provinciei Gansu (nord-vest), Song Liang, a fost la rândul său condamnat în această săptămână la închisoare pe viaţă pentru că a acceptat mită.

De asemenea, ministrul chinez al Industriei şi Tehnologiei Informaţiilor, Xiao Yaqing, este vizat de o anchetă pentru corupţie.

Aceste anchete survin cu câteva săptămâni înainte de un important congres al Partidului Comunist Chinez (PCC) din octombrie, care ar urma să îl reconfirme pe preşedintele Xi Jinping la conducerea partidului, pentru al treilea mandat.

De la venirea la putere a lui Xi în 2012, cel puţin un milion şi jumătate de cadre ale PCC au fost sancţionate pentru fapte de corupţie.

Lai Xiaomin, fost preşedinte al Huarong, una dintre cele mai mari companii de gestionare a activelor controlate de stat, a fost executat în ianuarie 2021, acuzat că a accept o mită de 215 milioane de euro.

Această campanie, salutată de opinia publică, a fost de asemenea suspectată de detractori că serveşte la eliminarea unor adversari politici interni ai taberei prezidenţiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.