Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fost ministru al Educației nu uită: 'În 2019, când am mers acolo ca ministru nu aveau lemne pentru încălzire, toaleta era în stare deplorabilă'

Radu Pop
Facebook.com
monica anisie

De Moș Nicolae, Monica Anisie, Președinta Comisiei Senatoriale pentru Învățământ, a ales să fie revină la o școală din mediul rural printre copiii, care de anul acesta învață în condiții mai bune. Școala gimnazială din Plosca (Teleorman) este prima școală renovată, echipată cu tablete în perioada pandemiei, remobilată și cu o bibliotecă nouă din cadrul proiectului Adoptă o școală din mediul rural, inițiat de senatoare.

“Am adoptat școală aceasta după ce, în 2019, când am mers acolo ca ministru, nu aveau lemne pentru încălzire, toaleta era în stare deplorabilă cum, din păcate, este cazul multor unități de învățământ din mediul rural. Încet-încet am refăcut, renovat, am dotat școala cu tablete în pandemie, chiar acum o lună am trimis mobilier și carți pentru copii, iar de Moș am dus cadouri pentru toți copiii din ciclul primar, gimnazial, cât și pentru preșcolari”, a declarat Monica Anisie, liderul filialei PNL din Sectorul 2, București.

Ca președinte al filialei, Anisie se angaja anul trecut la un alt proiect pilot și tot în preajma lui Moș Nicolae - introducerea șahului în școlile din sectorul 2 ca materie opțională. Demersul are bătaie națională, având ca obiectiv ca în trei-patru ani să ajungă la o cifră de 10.000 de copii care beneficiază de acest program de educaţie prin şah. “Este nevoie să creăm o bază de selecţie pentru a ajunge la performanţă. Eu am luat deja legătura cu unul dintre primarii de sector pentru a dezvolta acest proiect la nivelul Sectorului 2 şi suntem încântaţi să spunem că vom pilota acest proiect la nivelul Sectorului 2. Sunt convinsă că şi alţi primari din Bucureşti vor fi interesaţi”, spunea anul trecut Anisie în cadrul unei conferințe de presă organizată la început de decembrie de Federația Română de Șah.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.