DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fost ministru da cartile pe fata: Politicienii cumpara influenta cu ajutorul bisericilor

catedrala biserica
„Tot acest spectacol, cu politicieni care cumpără influență cu ajutorul bisericilor, e deranjant”, spune Teodor Baconschi. Fostul ministru a vorbit despre relatia dintre stat si Biserica. În opinia sa, în momentul actual, conlucrarea dintre cele două este de multe ori ipocrită, căci politicienii nu sunt nici pe departe atât de credincioși și de pioși pe cât par atunci când finanțează șantierele de biserici. Dacă situația ar fi diferită, am putea trăi într-o democrație evoluată, cu oameni responsabili, care fac politică de dragul cetății, a mai spus Baconschi. „Ideal ar fi ca cele două să conlucreze, dar suntem într-o situație aparte, asemănătoare cu cea din Grecia, unde, simfonia dintre Stat și Biserică, preluată din Bizanț, capătă forme nejustificate sau exagerate”, crede Teodor Baconschi. „Biserica, fie ea Ortodoxă sau Catolică, ar putea să preia din sarcinile Statului. Biserica se mai implică, a mai făcut cămine pentru bătrâni, a mai făcut școli. Creștinismul, ca fapt social, nu e sub presiunea unei contestații masive în România”, sustine Baconschi. Digi24.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.