Fost ministru MAE intervine: 'Dacă România ignoră scrisoarea Ambasadei SUA, relațiile dintre noi și celelalte state-membre pot fi serios afectate'

Autor: Luiza Moldovan

Publicat: 28-06-2018

Actualizat: 28-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.paginadepolitica.ro

Scrisoarea trimisă României din partea Ambasadei Statelor Unite, în care mai multe state membre și chiar ne-membre NATO își exprimă îngrijorarea cu privire la modificările aduse Codului Penal “e un semnal foarte serios, care ar putea să afecteze relația interinstituțională, jurisdicțională, dintre țara noastră și statele partenere„, a comentat, într-o intervenție telefonică la B1tv, Cristian Diaconescu, ministru al justiției și al externelor în două guvernări diferite.

Citește și: Reacția lui Șerban Nicolae la avertismentul celor 12 ambasade pe justiție: 'Nu-i cunosc. Nu ştiu cine sunt aceşti reprezentanţi'

Fostul ministru consideră că această scrisoare e un semnal cu atât mai serios, cu cât nu există precedent, e o premieră absolută, mai ales că, printre statele semnatare se numără și Elveția, care nu e membră NATO.

“E un punct de vedere susținut unanim de toată lumea civilizată. Dacă România nu va ține cont de acest avertisment, cooperarea dintre țara noastră și celelalte state-membre și chiar ne-membre poate fi serios afectată”, a comentat Diaconescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri