DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputat PMP despre Udrea: Nu am de gand sa o sustin

Cotroceni
Mai mult decat atat ele a afirmat clar ca nu o va sustine pe Elena Udrea. 'Singurul lucru pe care pot să vi-l spun este că aşa cum stau lucrurile nu am de gând să mă implic în campania pentru prezidenţiale. Nu mă simt reprezentat de candidaţii care şi-au anunţat dorinţa de a candida. În contextul acesta, sigur că atitudinea înţeleaptă şi prudentă este să susţin, mă rog, atât cât va fi nevoie, pe candidatul de dreapta cel mai bine plasat, adică acel candidat care poate intra în turul II sau care intră în turul II. Evident că în turul II ne vom aduna cu toţii pentru a susţine pe acel candidat care poate opri ascensiunea lui Victor Ponta la puterea supremă, să zic aşa', a afirmat Paleologu, pentru Agerpres. Despre candidatura preşedintelui PMP, Elena Udrea, la prezidenţiale, Paleologu a spus: 'Nu am de gând să o susţin'. 'Asta este tot ce am de spus. Nu vreau să o critic, pentru că, ştiţi ce, eu nu am fost pe afişul în care dânsa era personajul principal (afiş electoral la europarlamentare al PMP - n.r.). Am văzut că unii care au fost pe afişul respectiv au criticat-o în termeni foarte duri. Eu nu o să fac lucrul acesta', a spus deputatul. Theodor Paleologu a calificat drept 'ciudată' argumentaţia preşedintelui Traian Băsescu exprimată miercuri cu privire la candidaţii la prezidenţiale. 'A menţionat ce a spus doamna Udrea şi anume că, dacă ar fi fost candidaţi mai buni, aceasta nu ar fi îndrăznit să candideze, dar, cum e vorba de Ponta, de ce să nu candideze. Mi se pare că asta este o manieră ciudată cel puţin de a pune problema. Adică Preşedinţia României asta merită: o dispută foarte jos? (...) Aşa că mă voi ţine în rezervă', a punctat deputatul. Potrivit lui Paleologu, candidatura Elenei Udrea la Preşedinţie va arăta unde se situează aceasta. 'Nu va mai putea spune că e rezultatul altora. Sigur, îi urez succes şi nu am de gând să o atac, pentru că mi s-ar părea inelegant', a afirmat el. Deputatul a menţionat că a primit cu simpatie anunţul candidaturii Monicăi Macovei, dar a fost foarte mirat şi amuzat şi chiar consternat de comparaţia cu Nelson Mandela. 'Şi ştiţi ce m-am gândit, de ce nu s-a comparat cu Ioana D'Arc? Sau i-o lasă pe Ioana D'Arc doamnei Udrea? Sigur, e o persoană faţă de care am multă simpatie, nu ştiu, însă, dacă e înconjurată de sfătuitori care să cunoască meserie de comunicare politică, de marketing politic. Tare mă tem că în jurul dânsei sunt nişte idealişti ageamii', a susţinut Paleologu. În opinia sa, mai solidă este candidatura liderului PNL, Klaus Iohannis. 'Mitul neamţului serios explică mult din succesul lui Klaus Iohannis de până acum, dar nu ştiu dacă este suficient. Este o chestiune foarte interesantă legată şi de evoluţia societăţii româneşti, în ce măsură mitul neamţului va putea determina o majoritate în alegerile prezidenţiale. Pe de altă parte, sigur, că am vrea să ştim mai multe despre dânsul. E foarte discret. Ştiu că discreţia poate fi o tactică bună într-o campanie electorală atunci când persoana respectivă este oricum prezentă în conştiinţa tuturor. (...) De Gaulle la alegerile din '65 nu a făcut campanie pentru că se gândea că e prezent oricum în mintea tuturor. Ori, nu prea e cazul lui Klaus Iohannis. Sigur, e un bun primar, e de multă vreme primar, beneficiază de acest mit german de care vă spuneam, dar nu e De Gaulle', a declarat Theodor Paleologu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.