One United Properties au preluat fosta hală Ford din București și sunt în plin proces de renovare. La final, aici se va cel mai mare food court din România. Cătălin Gheorghe, fondatorul pizzeriilor Treevi, deschide un food hall cu 50 de restaurante, peste 1400 de locuri și o diversitate foarte mare de mâncăruri care pot fi servite. Va fi un proiect unic în România prin amploarea și dimensiunile sale, scriu cei de la ZiarulFinanciar.
Cătălin Gheorghe, antreprenorul care controlează grupul Tomcat Hospitality, ce cupride concepte precum Treevi Pizza, Sagakura şi Fabrica de Ciorbe, va deschide un food hall cu peste 50 de restaurante şi cafenele şi cu 1.400 de locuri pe scaune. Acesta va fi găzduit în proiectul One United de la Hala Ford din zona Floreasca din Capitală. „Va fi mai mare decât orice food-court din România”, anunță antreprenorul.
„Proiectul este prevăzut a fi deschis în septembrie 2025 şi va avea o capacitate de 1.400 de persoane pe scaune, atât la interior, cât şi pe terase. Circa 70% din locuri vor fi la interior, iar restul la exterior.“
Investiții de 15-20 de milioane de euro
Investiţia se va ridica la 15-20 mil. euro (fără suma necesară pentru refacerea clădirii), fiind asigurată de Cătălin Gheorghe, de One United Properties şi, într-o mai mică măsură, de chiriaşi.
„Cred cu tărie în acest proiect, nu am temeri. Vedem interesul operatorilor pentru a ni se alătura, suntem în postura în care alegem doar ce ne aduce plusvaloare.“
Circa 75% din spaţii sunt deja închiriate. Dincolo de parteneri, antreprenorul va merge în acest food hall cu toate conceptele sale actuale, plus unele noi.
„Food hall-ul estimăm că va avea încasări anuale de 50-70 de milioane de euro, fiind vizitat de mii de persoane în fiecare zi.“
Comentează