Ana Maria Pătru, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a refuzat să se prezinte în faţa comisiei de anchetă parlamentară pentru alegerile prezidenţiale din 2009 (moment în care era vicepreşedinte AEP). În schimb acesta le-a trimis o scrisoare parlamentarilor din comisie.
În scrisoare, Ana Maria Pătru îi dă o replică fostului preşedinte AEP din 2009, Octavian Opriş, care a acuzat-o de partizanat politic şi a afirmat chiar că fosta sa subalternă avea o poză cu Băsescu în birou.
"AEP funcţionează la un înalt standard de eficienţă şi se află dincolo de orice posibilă suspiciune de partizanat poltiic. AEP este un pilon sănătos al statului român, care nu a fost hiperpersonalizat vreodată sau folosit în scopuri personale de mine ca şef al instituţiei sau de către oricine altcineva. De altfel, sunt convinsă că, dacă fostul preşedinte Octavian Opriş ar fi implementat registrul electoral, ar fi realizat informatizarea secţiilor de votare şi ar fi promovat legea finanţării partidelor police, în timpul mandatului său, aşa cum am făcut eu, în 2012, niciunul dintre liderii politici (ex: Liviu Dragnea, Adrian Năstase etc.) nu ar fi fost condamnaţi", scrie Pătru în documentul de 10 pagini, care vine cu informaţii esenţiale în domeniul anchetei parlamentare.
Pentru că s-a vorbit foarte mult despre AEP şi despre activitatea sa în fruntea instituţiei, Ana Maria Pătru enumeră câteva dintre progesele înregistrate în perioada 2012-2016, în care a condus instituţia:
1. Registrul electoral. O bază de date naţională unică, în firmat electronic, în care să fie înscrişi toţi cetăţenii români cu drept de vot.
2. Organizarea administrativ-electorală a teritoriuli.
3. Instruirea preşedinţilor şi a locţiilor birourilor electorale ale secţiilor de votare.
4. Legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, plus controlul asocial acestor activităţi.
5. Informatizarea secţiilor de votare.