DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fosta soţie a lui Tăriceanu a dat declarații la DNA: Ce detalii secrete le-a spus procurorilor

Fosta soţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu se jură că e nevinovată. Notarul Ioana Valmar, audiată la DNA în calitate de martor, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, în care sunt cercetaţi prinţul Paul, Remus Truică, Dan Andronic, spune că nu ea a autentificat contractul de vânzare a Fermei Băneasa.

”Referitor la informaţiile apărute în presă în care numele meu a fost menţionat în legătură cu retrocedarea imobilului denumit generic «Ferma Băneasa» către Paul-Philippe Al României, doresc să fac următoarele precizări: Nu am autentificat contractul de vânzare a bunului imobil Ferma Baneasa dintre Paul-Philippe Al României şi Reciplia SRL şi niciun alt act notarial care să îi implice pe aceştia. Nu am autentificat niciun act notarial care să fi avut ca obiect garantarea unui credit acordat de vreo bancă din România şi/sau din străinătate cu bunul imobil denumit generic «Ferma Băneasa», în întregul acestuia sau pe parcele”, arată Ioana Valmar.

Citeşte şi: Ciobanul Gigi Becali intervine: 'Să îi ia DNA-ul pe cei care au făcut legea'

Ioana Valmar, fosta soţie a lui Călin Popescu Tăriceanu, a fost audiată, luni, la DNA Braşov, în calitate de martor, în dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri, în care sunt cercetaţi prinţul Paul, Remus Truică, Dan Andronic, Lucian Mateescu şi Marius Marcovici.

Surse judiciare declarau că Ioana Valmar a fost citată să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Braşov pentru a da o declaraţie de martor în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din judeţul Ilfov, în care prejudiciul a fost estimat la peste 135 de milioane de euro.

Potrivit surselor citate, Ioana Valmar, fosta soţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi dat o declaraţie referitoare la faptul că, la cabinetul său notarial, ar fi fost încheiate unele acte şi acorduri imobiliare legate de terenurile investigate în dosar. Sursele citate au precizat că persoane care se ocupau de aceste retrocedări de terenuri i-ar fi solicitat să încheie acte cu alte sume decât cele stabilite în normele privind tarifele de onorarii, cererile fiind respinse de Ioana Valmar.

Citeşte şi: Scene ULUITOARE. Un senator către un protestatar: 'Eşti prost!' / VIDEO

În dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri în Ilfov sunt cercetaţi prinţul Paul, Remus Truică şi avocatul Robert Roşu, toţi în arest la domiciliu, Dan Andronic, Claudiu Mateescu, Marius Marcovici, fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, şi Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, în cazul acestora fiind luată măsura controlului judiciar.

Potrivit procurorilor DNA, începând din anul 2006, prinţul Paul i-a promis lui Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional, între care Robert Roşu, Marius Marcovici, Lucian Mateescu şi Dan Andronic, o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea sau retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe sau pe lângă judecători.

Vezi și: Ciobanii au forțat intrarea în curtea Palatului Parlamentului. Poliția antirevoltă intervine

Prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri ai grupului "au ascuns natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea în 1 noiembrie 2006 a unui contract de cesiune, cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii, între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică", conform DNA.

"În concret, acest contract redactat de Robert Roşu prevede că Paul Philipe al României, în calitate de cedent, transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi Ferma Băneasa cu un teren în suprafaţă de 28,63 hectare). Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Paul Philipe al României a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vânzare - cumpărare, înţelegeri («înţelegerea» din 13 aprilie 2011 şi actul adiţional la aceasta)", a precizat DNA, conform celor de la mediafax.

Citeşte şi: Cazul Siutghiol a intrat în linie dreaptă: Parchetul General a audiat peste 100 de persoane

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.