Foste glorii ale fotbalului românesc, printre care Miodrag Belodedici, Florin Prunea, Ionuţ Lupescu şi Ioan Andone, grupate în echipa Ligii Legendelor, se vor întrece vineri seară, la Oradea, în scop caritabil, cu alte două echipe locale, Old Boys FC Bihor şi Legendele FC Bihor, în cadrul Memorialului ''Ioan Zare'', care se va ţine la Arena ''Antonio Alexe''.
"Dorim să cinstim memoria acestui fotbalist bihorean de renume, selecţionat de şapte ori în naţionala României şi care ne-a părăsit anul acesta, să ne amintim cu drag de ceea ce a reprezentat Nelu Zare pentru noi ca grup şi pentru fotbalul bihorean. Foarte mulţi colegi, prieteni au răspuns invitaţiei pentru acest meci", a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele clubului Old Boys Oradea, Adrian Moisa.
Fostul mare fotbalist Ioan Zare, care s-a stins din viaţă în acest an, la 62 de ani, a jucat la FC Bihor, Victoria Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi în Ungaria. A avut şapte selecţii în echipa naţională a României, fiind singurul jucător bihorean legitimat la FC Bihor care a participat la un Campionat European, în 1984. El a jucat atunci în meciul cu Germania şi l-a schimbat la pauză pe Hagi.
Evenimentul de la Arena ''Antonio Alexe'' va cuprinde un meci de patru reprize a câte 20 de minute, în cadrul cărora cele trei echipe se vor întâlni între ele. Arbitri vor fi Octavian Şovre, arbitru internaţional FIFA, şi Rareş Vidican, arbitru în Superliga naţională.
Fiindcă sunt foarte mulţi, a precizat Moisa, au fost alcătuite două echipe bihorene: Old Boys FC Bihor şi Legendele FC Bihor. Ei vor juca vineri, de la ora 18:00, cu foştii internaţionali reuniţi în echipa Liga Legendelor. Naţionala României va avea pe post de antrenor pe renumitul Emeric Ienei, care va împlini în martie 86 de ani.
Dintre jucătorii de la Euro 84 şi-a anunţat prezenţa la evenimentul de vineri seara, de la Oradea, Ioan Andone, cel care în cariera sa de antrenor a pregătit şi formaţia FC Bihor.
Moisa a precizat că o parte din invitaţi au sosit deja de joi seară, precum Belodedici, Florentin Petre, Eric De Oliveira, iar azi dimineaţă au sosit cu avionul Andone, Lupescu, Prunea, Frunză, Onofraş şi mulţi alţii.
Organizatorii au anunţat că intrarea la sală va fi liberă, dar se va face pe baza unei donaţii de minimum 5 lei, bani care se vor folosi pentru ajutorarea a 2-3 foşti fotbalişti aflaţi în dificultate.
"Mulţi fotbalişti după ce îşi termină cariera nu reuşesc să se stabilizeze, chiar şi emoţional, financiar. Încercăm ca noi, Old Boys, să funcţionăm ca o fundaţie, o organizaţie de ajutorare pentru ei", a mai precizat Adrian Moisa.
Loturile celor trei echipe participante:
Echipa Liga Legendelor: Florin Prunea, Miodrag Belodedici, Ioan Andone, Ionuţ Lupescu, Florin Gardoş, Cristian Dulca, Marian Savu, Adrian Neaga, Eric De Oliveira, Sorin Frunză, Marius Onofraş, Romulus Buia, Florentin Petre, Gigel Bucur. Antrenor: Emeric Ienei. Preşedinte: Iulian Mihăilă. Director sportiv: Andrei Spoială. Vor mai fi prezenţi, dar nu vor juca: Costel Orac, Valentin Badea şi Lică Movilă.
Old Boys FC Bihor: Petre Câmpan, Sebastian Platon, Dan Chiş, Călin Chişe, Dumitru Măniguţiu, Adrian Moisa, Marcel Abrudan, Gelu Şiman, Alin Bot, Vali Hăbăşescu, Marius Popa, Cristian Ţîrlea, Florin Negrea, Sorin Simuţ, Walter Schoger, Lucian Gabor şi Attila Fazekas.
Legendele FC Bihor: Ioan Pap Deac, Sorin Cigan, Sandor Kulcsar, Zeno Bundea, Adrian Negrău, Dorel Toderaş, Vova Tămaş, Alexandru Boc, Viorel Domocoş, Ovidiu Lazăr, Sorin Adrian Todea, Florin Farcaş, Stelian Farcău, Claudiu Mutu, Toma Ivan, Mădălin Popa, Dorin Mihuţ, Sorin Pop, Mircea Lucian Ciocan şi Leo Grozavu.
Foste glorii ale fotbalului, la Memorialul 'Ioan Zare' de la Oradea
Explorează subiectul
Articole Similare

18
Turneul de la Roland Garros nu face modificări și rămâne fidel tradiției
18

133
Antrenorul este cu 'sabia deasupra capului' înainte de FCSB – Young Boys. Cine transmite meciul la TV
133

15
Vinicius şi Rodrygo revin la naţionala Braziliei. Jucătorii convocați de Carlo Ancelotti
15

28
CIO a primit o delegaţie palesteniană, dar îşi păstrează susţinerea pentru Israel
28

45
Erling Haaland, nervos după egalul cu Monaco. Norvegianul a fost MVP-ul partidei
45

23
Eduard Ionescu, eliminat în optimi la China Smash 2025
23

83
Moment emoționant. Radu Drăgușin și-a cerut iubita în căsătorie
83

127
Luis Enrique, după ce PSG a învins FC Barcelona: Sunt foarte mulţumit / Hansi Flick: Nu am jucat la nivelul nostru
127

3.313
Cine este bărbatul care i-a vandalizat Palatul lui Gigi Becali. Ar fi făcut parte din partidul patronului FCSB
3.313

190
Rezultatele etapei în Liga Campionilor: Egal pentru Dennis Man, PSG a răpus Barcelona fără Dembele
190

123
Emma Navarro o învinge pe Iga Swiatek în optimile de la Beijing
123

25
Ciocniri între suporteri înaintea meciului Napoli – Sporting Lisabona
25

59
Qarabag câștigă pe teren propriu împotriva FC Copenhaga, scor 2-0
59
Comentează