Circa 30 de foşti angajaţi afgani ai Turciei au manifestat miercuri la Kabul, denunţând "abandonarea" lor de către Ankara, care refuză să-i evacueze şi nici nu le plăteşte salariile de la sosirea talibanilor la putere, în august, informează AFP, potrivit Agerpres.
Personal tehnic sau traducători, mulţi lucrau pe aeroportul din Kabul, a cărui securitate militară a fost încredinţată armatei turce în timpul misiunii NATO în Afganistan, care s-a încheiat în august cu prăbuşirea fostului guvern susţinut de SUA.
Manifestanţii s-au adunat în faţa ambasadei Turciei, scandând "Vrem dreptate" şi ţinând în mâini pancarte prin care era denunţată "indiferenţa" Ankarei.
După evacuarea precipitată a trupelor NATO, ei nu au primit nici salariul, nici prima de sfârşit de contract, în condiţiile în care contractul lor, reînnoit în fiecare an, este valabil până la 31 decembrie.
Autorităţile turce nu răspund nici la solicitările lor de evacuare, a declarat Asadullah Rahmani, translator pentru Turcia din 2001 şi care se simte în prezent "abandonat". "Suntem aproape 120 de angajaţi" în această situaţie, a explicat el pentru AFP, adăugând că Turcia "nu face nimic" pentru ei.
"Toate ţările din NATO (...) şi-au evacuat personalul din Afganistan. Din nefericire, Turcia nu a făcut-o", a declarat la rândul său Mahmoud Hamraz, 33 de ani, profesor şi translator de la sfârşitul lui 2015.
Un uriaş pod aerian a permis evacuarea a peste 120.000 de cetăţeni străini şi afgani care au vrut să fugă de noul regim al talibanilor, din 15 august, când aceştia au preluat puterea, până pe 30 august, când au plecat ultimii soldaţi americani.
Foşti angajaţi ai Turciei în Afganistan denunţă "abandonarea" lor de către Ankara
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

272
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
272

694
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
694

43
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
43

737
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
737

32
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
32

3.028
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.028

1.544
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.544

1.388
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.388

2.892
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.892

996
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
996

1.490
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.490

2.179
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.179

4.075
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
4.075
















Comentează