Jacek Ziober, fostul atacant internaţional polonez care a evoluat pentru echipa de fotbal Montpellier, a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unei lungi suferinţe, a anunţat marţi fostul său club, scrie AFP.
"MHSC a aflat cu profundă tristeţe vestea decesului lui Jacek Ziober", a transmis clubul condus de preşedintele Laurent Nicollin.
Cine a fost Ziober
Ziober a disputat 110 meciuri (marcând 22 de goluri) pentru Montpellier pe parcursul a trei sezoane (1990-1993) şi şi-a pus amprenta asupra clubului din regiunea Herault.
Sosit în vara anului 1990, imediat după ce clubul câştigase Cupa Franţei şi având misiunea dificilă de a suplini absenţa lui Eric Cantona, al cărui împrumut la echipă se încheiase, Jacek Ziober a avut o sarcină deloc uşoară", a menţionat clubul în comunicatul său.
Adus de compatriotul şi antrenorul său Henryk Kasperczak, el s-a impus rapid ca o figură cheie a clubului condus la acea vreme de preşedintele fondator Louis Nicollin, strălucind în mod special în Cupa Cupelor.
Cu părul său lung, constituţia suplă şi viteza excepţională, fostul internaţional polonez (47 de selecţii, 7 goluri) - venit din oraşul său natal, Lodz - a marcat primul gol al celei mai memorabile campanii europene din istoria MHSC. Golul său de pe stadionul "La Mosson" a contribuit la eliminarea echipei PSV Eindhoven (1-0), condusă de brazilianul Romario.
A jucat la București
Ulterior, în optimi, Montpellier a întâlnit-o pe Steaua Bucureşti, pe care a învins-o cu 5-0 acasă (Ziober a marcat două goluri) şi cu 3-0 la Bucureşti (Ziober marcând un gol). Montpellier a fost eliminată în cele din urmă în sferturile de finală de Manchester United.
"Sunt surprins şi întristat să aflu vestea morţii sale, mai ales că avea doar 60 de ani. Era un atacant rapid şi cu o capacitate excelentă de a dribla", şi-a amintit fostul său coechipier Pascal Baills.
După trei sezoane de succes şi încheierea unei epoci de aur pentru MHSC, Jacek Ziober a fost transferat la clubul spaniol Osasuna.





























Comentează