Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul Avocat al Poporului spune ce GAFE a făcut Opoziția pentru a-l debarca pe Liviu Dragnea: ‘Au lipsit unele acte premergătoare demersului și votul final’

Fostul Avocat al Poporului Gheorghe Iancu a declarat miercuri, referitor la situația din Camera Deputaților privind revocarea lui Liviu Dragnea, că au lipsit unele acte premergătoare demersului de revocare și votul final.

"S-a dorit ceva de către Opoziție și anume schimbarea conducerii Camerei Deputaților, dar nu au voturile necesare ca să facă schimbarea. Plus, domnul Iordache nu a putut să iasă din sală pentru simplul motiv că a suspendat o perioadă de timp ședința ca să se calmeze lumea, iar lumea stătea peste el acolo. Eu zic că în momentul acesta este o criză foarte serioasă, extraordinar de serioasă. Nu știu câți din PSD se vor alipi acestei crize, dar dacă nu se vor alipi de această criză, părerea mea este că s-a făcut gălăgie degeaba și s-au suspendat lucrările", a declarat Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, pentru mediafax.ro.

"În orice caz domnul Iordache a explicat care a fost povestea acolo. Nu se putea suspenda sau mai bine zis lua măsura destituirii pentru că nu sunt niște acte premergătoare pentru ca să se facă o asemenea treabă", a mai spus Iancu.

Întrebat cu privire la decizia CCR din 2012, fostul Avocat al Poporului a spus: "CCR a dat o primă decizie în care spunea că nu poate fi înlocuit decât la propunerea grupului parlamentar care a avut această inițiativă, nu la celălalt. Dar în 2012, CCR a decis că Roberta Anastase și Vasile Blaga pot fi demiși și în situația în care această propunere este făcută de alte grupuri parlamentare. Nu știu însă dacă treaba asta este recunoscută în continuare de grupuri, pentru că grupurile acum sunt mai mari decât Curtea, din punctul de vedere al unei asemenea situații. Parlamentul până la urmă face ce vrea".

"Sigur că este corectă, este constituțională, dar grupurile parlamentare pot să o atace, să atace modalitatea aceasta, pentru că așa cum s-a schimbat în 2012 se poate schimba și acum. În momentul de față însă se pune foarte serios problema că o asemenea măsură poate să fie luată și la propunerea unui grup, altul decât PSD, dar trebuie să fie și votată. Nu e niciun vot, nimic, nu s-a finalizat în niciun fel, dar trebuie să aibă și voturile necesare. După câte știu eu, PSD încă are voturile necesare cu minoritățile și cu UDMR. Cu ei fac majoritatea și atunci fac propunerea degeaba cei din Opoziție".

Întrebat dacă vede o posibilă sesizare la CCR pe acest subiect, Gheorghe Iancu a răspuns: "Asta este la modă acum, dar până la urmă nu știu ce să sesizeze la Curte Opoziția. Trebuie să existe un motiv. Nu știu ce motiv. Că s-au întrerupt lucrările? Cei din Opoziție le-au întrerupt".

Prim-vicepreședintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a cerut, miercuri dimineață, în ședința de plen a Camerei Deputaților, revocarea lui Liviu Dragnea de la conducerea acestui for legislativ. De asemenea, ea a cerut și revocarea lui Florin Iordache din funcția de vicepreședinte. Ea a mai solicitat ca ședința de plen să fie condusă de vicepreședintele Camerei Deputaților Marilen - Gabriel Pirtea (PNL), nu de Florin Iordache.

La rândul său, vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache a afirmat că cererea Opoziției privind revocarea din funcție a președintelui și a unui vicepreședinte al Camerei Deputaților nu este regulamentară, acuzând inițiatorii de deficiențe în a înțelege regulamentul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.