Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul căpitan al naţionalei de rugby a Ţării Galilor suferă de demență: Lumea mea se prăbuşeşte. Nu ştiu regulile acestui joc

dementa

Fostul căpitan al echipei de rugby din Ţara Galilor, Ryan Jones, a anunţat că suferă de demenţă precoce la doar 41 de ani, într-un interviu pentru The Times.

"Simt că lumea mea se prăbuşeşte. Şi sunt foarte speriat”, a spus fostul jucător cu 75 de selecţii, dintre care 33 în calitate de căpitan.

El a fost diagnosticat în decembrie de medici care i-au spus că această demenţă precoce este probabil legată de encefalopatia traumatică cronică (CTE), o boală neurodegenerativă cauzată de lovituri repetate la cap.

Specialiştii consultaţi i-au recunoscut chiar că se numără printre cele mai grave cazuri pe care le-au văzut.

"Am trăit 15 ani din viaţa mea ca super-erou, dar nu sunt unul. Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul. Sunt produsul unui mediu în care totul se învârte în jurul a fi funcţional şi eficient. Nu mai sunt capabil să performez aşa cum ar trebui”, a spus el.

"Tot ce îmi doresc este să duc o viaţă fericită şi normală. Dar acest lucru mi-a fost luat şi nu pot face nimic. Nu pot să mă antrenez mai tare, nu pot încerca să păcălesc arbitrul, nu cunosc regulile acestui joc”, a continuat jucătorul a crezut iniţial că este în depresie.

"Partenera şi familia mea au observat schimbări la mine. Am fost diagnosticat cu depresie, dar am început să realizez că unele dintre funcţiile mele intelectuale erau proaste”, cum ar fi pierderea memoriei pe termen scurt, dificultăţi de a găsi cuvinte sau schimbări de dispoziţie.

El a povestit cum, în ciuda pozelor cu el cu copiii lui la munte în Ţara Galilor, nu îşi aminteşte că i-a dus acolo.

Neurologul care l-a consultat nu a fost foarte optimist când i-a explicat că funcţiile sale vor continua probabil să scadă în acelaşi ritm ca în ultimii 5 ani.

"Este ca şi cum ai merge cu capul înainte şi cu ochii închişi către o situaţie catastrofală”, a mai spus el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.