Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul internaţional rus Alan Dzagoev pune capăt activităţii competiţionale

etimg.com
minge

Fotbalistul rus Alan Dzagoev, de la echipa greacă Lamia, şi-a anunţat marţi retragerea după cincisprezece ani de activitate, majoritatea la ŢSKA Moscova, scrie EFE, potrivit Agerpres.

"În ultimii cinci ani am suferit multe accidentări, de aceea am luat decizia atât de brusc. Mi-am spus: Ajunge! Devenise greu pentru mine din punct de vedere fizic şi moral", a declarat el pentru ziarul "Sport-Express".

Dzagoev, 33 de ani, a recunoscut că oficialii clubului grec, la care a evoluat doar 16 minute în două meciuri de ligă, au încercat să-l convingă să continue fotbalul.

"Sunt recunoscător pentru tratamentul primit aici, dar luasem deja o decizie. Viaţa nu se termină cu asta şi nici fotbalul. În acest sens, am planuri", a spus el.

Cariera lui Dzagoev, unul dintre cei mai talentaţi jucători ruşi, a intrat pe un trend descendent când a suferit o ruptură la ligamentul încrucişat al genunchiului stâng în februarie 2019, în timpul unui amical împotriva echipei spaniole Cartagena.

În cei paisprezece ani în care a jucat la ŢSKA (2008-2022), cu care a ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor (2010), a câştigat trei campionate şi patru cupe ale Rusiei şi a fost selecţionat la prima reprezentativă de 58 de ori.

Fotbalistul, născut în oraşul Beslan, din Osetia de Nord, a marcat 9 goluri în tricoul naţionalei, două dintre ele împotriva Cehiei în faza grupelor EURO 2012.

A mai evoluat la Rubin Kazan, unde a marcat trei goluri în douăzeci de meciuri sezonul trecut, după care a jucat scurt timp pentru Lamia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.