Fostul jucător de tenis Ivan Lendl este deranjat de implicarea politică în lupta dintre Djokovic, Nadal și Federer

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 04-08-2022

Actualizat: 04-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto: www.bbc.com

Fostul jucător de tenis, cehul Ivan Lendl, consideră că lupta pentru cel mai bun jucător de tenis din istorie este influențată politic. Rafael Nadal este în prezent singurul jucător cu 22 de titluri de Grand Slam, Novak Djokovic fiind la doar un singur titlu în urma lui, iar Roger Federer la două.

Cei trei mari continuă să adune titluri de Grand Slam și se pare că „Cursa GOAT" (Cel mai bun din toate timpurile, n.r.) este departe de a se fi încheiat. La Australian Open 2022, Rafael Nadal s-a folosit de oportunitatea de a nu-l fi avut adversar pe Novak Djokovic, care nu a fost lăsat să joace, conform Mediafax.

Se pare că spaniolul va avea o oportunitate similară și la US Open-ul din acest an. Iar acest lucru îl deranjează pe Ivan Lendl, care și-ar dori să vadă o luptă care nu este afectată de niciun factor extern.

„Această poveste nu s-a terminat încă", a declarat Lendl pentru canalul croat Nova TV. „Se va încheia atunci când toți trei își vor lua rămas bun. În acest moment, Roger pare a fi în afara luptei, pentru că nu a mai jucat de mult timp și este cel mai în vârstă. Este fascinant de privit și de urmărit, nu doar pentru oamenii din lumea tenisului, ci pentru toți ceilalți, spectatori, fani".

„Singurul lucru pe care îl regret un pic este că lupta este cumva afectată de politică în acest moment, din cauza problemei vaccinării. Sper doar ca peste 20 de ani să nu ne mai uităm prin această prismă, să nu mai fim siguri cine este cel mai bun din cauza politicii."

„Dacă Rafa mai câștigă un titlu, cred că va trebui să răspundă la întrebarea legată de vaccinare și de faptul că Novak nu a putut juca. Și nu cred că este corect. De fapt, mi-ar plăcea să văd că cineva are un avantaj de două, trei, patru titluri în fruntea clasamentului", a spus Lendl.

„Nu-mi pasă cine este, nu am un favorit. Doar de dragul de a răspunde la această întrebare, pentru a fi clar, și pentru a nu fi nevoit să spună „dacă acest om ar fi putut juca, poate că ar fi fost altfel, iar recordul meu nu este atât de bun”. Asta nu este corect".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri