Clubul scoţian de fotbal Celtic Glasgow a anunţat că fostul său mijlocaş Bertie Auld, câştigător al Cupei Campionilor Europeni în 1967, a încetat din viaţă la vârsta de 83 de ani, informează Reuters, citat de agerpres.
Auld a disputat 283 de meciuri şi a marcat 85 de goluri pentru Celtic în două perioade petrecute la gruparea de pe Parkhead (1955-1961 şi 1965-1971), alături de care a câştigat cinci titluri de campion al Scoţiei, patru Cupe ale ligii, trei Cupe ale Scoţiei şi, cel mai preţios trofeu, Cupa Campionilor Europeni din 1967, în care alb-verzii i-au învins cu 2-1 pe italienii de la Inter Milano în finala disputată la Lisabona.
Fost internaţional scoţian, Bertie Auld a mai jucat în cursul carierei sale la echipele Birmignham City şi Hibernian, înainte de a agăţa ghetele în cui. El a devenit ulterior antrenor, pregătind echipe precum Partick Thistle, Hibernian, Hamilton Academical şi Dumbarton.
"Nu cred că există cuvinte care să descrie în cel mai potrivit mod cât a fost de important Bertie pentru clubul şi suporterii noştri. El a fost un jucător uriaş, un om uriaş şi, pur şi simplu, Mr. Celtic", a precizat preşedintele clubului din Glasgow, Ian Bankier.
Fostul mijlocaş a lui Celtic Glasgow, Bertie Auld, câştigător al Cupei Campionilor Europeni în 1967, a încetat din viaţă la vârsta de 83 de ani
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

6
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
6

19
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
19

9
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
9

1.140
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.140

38
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
38

44
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
44

1.756
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.756

27
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
27

25
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
25

14
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
14

29
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
29

26
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
26

14
Victorie pentru Minaur Baia Mare, în Liga Naţională
14
















Comentează