Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, anunță printr-o postare pe Facebook că toate cheltuielile cu pensiile din sistemul public vor atinge în acest an 9,84% din Produsul Intern Brut. Declarația vine în contextul unei dezbateri prelungite privind sustenabilitatea sistemului de pensii și limitele impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Potrivit lui Budăi, estimările Casei Naționale de Pensii Publice, realizate în colaborare cu experți ai Băncii Mondiale — parteneri în elaborarea noii legi a pensiilor — indică o creștere progresivă a ponderii pensiilor în PIB în următorii ani. Astfel, proiecțiile arată următoarea evoluție:
-
2026 – 10,22%
-
2027 – 10,41%
-
2028 – 10,58%
-
2029 – 10,92%
-
2030 – 11,19%
Fostul ministru susține că aceste cifre confirmă nevoia de eliminare a plafonului de 9,4% din PIB impus în PNRR pentru pensii, decizie pe care o consideră una corectă și necesară în favoarea seniorilor României.
„Acum înțelegeți de ce am insistat atât de mult pe lângă Comisia Europeană pentru eliminarea plafonului?”, scrie Budăi, adăugând că media europeană a cheltuielilor cu pensiile este de 13% din PIB.
Acesta încheie cu un mesaj către cei care consideră aceste valori excesive: „Încetați să mai blamați seniorii României! Încercați să nu mai învrăjbiți tinerii cu părinții și bunicii lor!”.
Comentează