Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul papă Ioan Paul I va fi beatificat în 2022

Freepik.com
Vatican

Fostul papă Ioan Paul I, care a condus Biserica Catolică doar 33 de zile înaintea morţii sale din 1978, va fi beatificat în septembrie în cadrul unei ceremonii care va fi oficiată de papa Francisc şi care îl va aduce pe fostul lider de la Vatican la un singur pas de sanctificare, informează DPA.

Data la care va avea loc ceremonia de beatificare este 4 septembrie 2022, potrivit site-ului Vatican News.

Ioan Paul I a fost inclus în procedurile ce preced sanctificarea în anul 2017, când papa Francisc a recunoscut "virtuţile eroice" ale predecesorului său, potrivit Agerpres.

Un candidat cu virtuţi eroice dobândeşte titulatura de "venerabil" şi se află la doar doi paşi distanţă de sanctificare. Beatificarea, care oferă titulatura de "binecuvântat", este următorul pas în procedura ce îl vizează pe fostul papă Ioan Paul I.

În octombrie, papa Francisc a semnat un decret care recunoaşte un miracol atribuit lui Ioan Paul I, deschizând astfel calea către beatificarea fostului suveran pontif, a precizat Vatican News.

Ioan Paul I a murit în mod neaşteptat pe 28 septembrie 1978 la vârsta de 65 de ani.

Cauza oficială a decesului a fost un infarct, însă mai mulţi adepţi ai teoriei conspiraţiei au sugerat că Ioan Paul I a fost asasinat de persoane care se temeau de planurile sale ce vizau o "curăţare" a finanţelor tulburi ale Vaticanului.

Vaticanul a respins însă categoric această ipoteză.

În 2017, jurnalista Stefania Falasca a anunţat că a descoperit dovezi potrivit cărora fostul papă a acuzat dureri în zona pieptului cu doar câteva ore înaintea decesului său, însă a refuzat asistenţa medicală, neglijând simptomele unei afecţiuni cardiace fatale.

Mai mulţi foşti papi au ajuns să fie declaraţi sfinţi, cele mai recente exemple în acest sens fiind Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea, în 2014. În acelaşi an, papa Francisc l-a beatificat pe un alt predecesor al său din secolul al XX-lea, Paul al VI-lea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.