Fostul prim-ministru malaezian Najib Razak a fost arestat miercuri şi va fi pus sub acuzare în cadrul unei anchete în care este suspectat că şi-a însuşit 628 de milioane de dolari din fondul de stat malaezian pentru dezvoltare 1MDB, au anunţat autorităţile malaeziene, relatează AFP preluată de Agerpres.
Comisia anticorupţie din Malaezia a afirmat că a obţinut reţinerea lui Najib Razak în cadrul anchetei sale privind scandalul legat de fondul 1MDB şi "transferarea a 628 milioane de dolari în contul său personal", potrivit unui comunicat.
Najib a suferit o înfrângere surprinzătoare în alegerile legislative de pe 9 mai în faţa fostului său mentor, Mahathir Mohammad, în vârstă de 92 de ani, care l-a atacat fără întrerupere pe tema scandalului de corupţie.
În săptămânile dinaintea alegerilor, autorităţile malaeziene au confiscat de la reşedinţele private ale lui Najib aproape 300 de milioane de dolari în bani lichizi, bijuterii, ceasuri, genţi şi alte articole de lux.
După ce a pierdut puterea, Najib Razak a fost reţinut pentru scurt timp pentru acuzaţii de presupusă deturnare a circa 10 milioane de dolari de la societatea publică 1Malaysia Development Berhad (1MDB), creată de Najib la scurt timp după preluarea mandatului în 2009 şi care acum are datorii în valoare de 10 miliarde de euro.
Arestarea sa de miercuri este însă legată direct de una dintre cele mai grave acuzaţii împotriva sa în acest scandal, şi anume transferarea unor sume mari de bani în contul său bancar înainte de alegerile din 2013.
Najib Razak va fi adus joi în faţa unui judecător şi va fi inculpat în baza acestor acuzaţii, a anunţat comisia anticorupţie.
Fostul premier malaezian Najib Razak a fost arestat. Este acuzat că și-a însușit peste 600 de milioane de dolari din fondul de stat
București
8°C
Articole Similare

2.067
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.067

15
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
15

2.548
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.548

2.438
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.438

104
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
104

40
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
40

52
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
52

4.728
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.728

42
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
42

130
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
130

64
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
64

3.638
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.638

784
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
784
















Comentează