Fostul premier, Vlad Filat, mesaj pentru cei din PAS: Eu recunosc că am pățit-o, am avut mulți sfătuitori buni, dar și sfătuitori proști

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 14-07-2021

Actualizat: 14-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul premier, Vlad Filat, a venit cu un mesaj pentru cei din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

Ex-premierul spune că sfatul lui este să nu asculte de sfaturile celorlalți, transmite realitatea.md.

„Să se concentreze pe ceea ce au de făcut. Ei și-au asumat guvernarea. Eu recunosc că am pățit-o: am avut mulți sfătuitori buni, dar și sfătuitori proști.

Masă critică de oameni dornici, care vor să se implice, există. Noi avem nevoie de mai mulți făptuitori, decât sfătuitori”, a declarat Vlad Filat în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul N4.

Fostul premier mai spune că ceea ce e necesar de făcut în viitorul imediat este rectificarea bugetului național, startul negocierilor cu FMI în privința unui nou ajutor financiar, precum și elaborarea unui plan clar în privința stabilizării și relansării economiei naționale.

În urma alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, PAS a câștigat detașat alegerile, obținând o majoritate în Parlament.

Cei de la PAS s-au angajat să vină cu echipa guvernamentală după ce alegerile vor fi validate de Curtea Constituțională.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri