Yu Hongchen, fost preşedinte al Federaţiei chineze de atletism, a fost judecat pentru corupţie, a anunţat marţi presa de stat, într-un moment în care personalităţi din domeniul sportului din această ţară sunt criticate pentru lipsă de integritate, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Yu Hongchen este acuzat că a primit mită în valoare de peste 22,5 milioane de yuani (2,9 milioane de euro) între 2010 şi 2023, a informat agenţia oficială de presă Xinhua.
Yu, care a ocupat diverse funcţii în lumea sportului, inclusiv la federaţia de fotbal, a pledat vinovat, a indicat agenţia. Verdictul va fi pronunţat ulterior, a adăugat aceasta.
Procesul lui Yu vine după cel al fostului preşedinte al Federaţiei chineze de fotbal, Chen Xuyuan, care a pledat şi el vinovat pentru corupţie luni.
Acest responsabil este acuzat că a primit mită în valoare de peste 81 de milioane de yuani (10,4 milioane de euro).
Într-un documentar răsunător la televiziunea publică CCTV, difuzat în ianuarie, Chen a declarat că a fost corupt personaje din lumea fotbalului care doreau să-i câştige favorurile.
De la venirea sa la putere în urmă cu un deceniu, preşedintele chinez Xi Jinping şi-a arătat dorinţa de a lupta împotriva corupţiei, uneori adânc înrădăcinată în administraţie şi în companiile de stat.
De atunci, aproximativ 4,8 milioane de oficiali ai partidului au fost anchetaţi, conform ultimelor cifre oficiale din iunie 2022.
În China, persoanele supuse anchetei ajung în general să fie condamnate.
În ultimele săptămâni, foşti şefi ai băncilor publice, ai autorităţii de reglementare bancară sau ai unor companii publice din sectorul petrolului şi tutunului au fost, de asemenea, condamnaţi pentru corupţie.
Comentează