Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul preşedinte Bolsonaro revine în Brazilia pe 30 martie

portaldotrono.com
bolsonaro

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, care plecase din Brazilia în SUA cu două zile înainte de încheierea mandatului său, va reveni în ţara sa pe 30 martie, au anunţat vineri partidul şi serviciul său de presă, informează AFP.

Anturajul său a confirmat de asemenea că fostul preşedinte de extremă dreapta al Braziliei a predat autorităţilor braziliene, prin avocaţii săi, bijuterii ce i-au fost oferite de guvernul Arabiei Saudite.

Jair Bolsonaro, 68 de ani, este acuzat că a facilitat intrarea ilegală a acestor bijuterii în Brazilia, un scandal care în ultimele săptămâni a ţinut primele pagini ale media braziliene, informează Agerpres.

Fostul preşedinte de extremă dreapta va sosi în capitala Brasilia joi, 30 martie, la orele locale 7:30 (10:30 GMT), a anunţat pe reţelele sociale Partidul Liberal (PL), împreună cu care el a disputat - şi a pierdut - alegerile prezidenţiale din octombrie, în faţa lui Luiz Inacio Lula da Silva.

Bolsonaro părăsise Brazilia pe 30 decembrie, cu două zile înainte de învestirea lui Lula, căruia el ar fi trebuit să-i predea eşarfa prezidenţială, şi s-a mutat în Florida.

"Îmi voi relua activitatea normală, voi lucra pentru PL, voi parcurge Brazilia şi voi face politică", a declarat fostul preşedinte într-un interviu acordat din SUA şi difuzat joi pe canalul TV Record.

Bolsonaro a negat din nou orice ilegalitate cu privire la bijuteriile saudite. "Am fost pus la curent cu această poveste un an mai târziu, iar soţia mea a aflat din presă. Ea nu are nimic de-a face cu toate astea, cutia care era pentru ea se află la vamă", a explicat Bolsonaro pentru TV Record.

Bolsonaro, fostul şef de stat de extremă dreapta (2019-2022), este ţinta unor critici după ce cotidianul O Estado de S.Paulo a dezvăluit la 3 martie că un set de bijuterii din diamante în valoare de 3,2 milioane de dolari destinat fostei Prime Doamne, Michelle Bolsonaro, a fost confiscat de vameşi pe aeroportul internaţional din Sao Paulo în octombrie 2021.

Bijuteriile, un colier, un inel, un ceas şi o pereche de cercei de la marca elveţiană de lux Chopard, au fost găsite în rucsacul unui asistent al ministrului energiei şi minelor de la acea vreme, care se întorcea dintr-o călătorie oficială din Orientul Mijlociu.

Ministrul în chestiune, Bento Albuquerque, a declarat aceluiaşi cotidian că un alt lot, bijuterii masculine, fusese adus în Brazilia fără a fi declarat.

În acest caz, însă, el a intrat fără a fi detectat şi o parte a ajuns în posesia lui Bolsonaro.

Fostul preşedinte a păstrat un ceas, un stilou şi alte articole de lux, pe motiv că este vorba de cadouri personale şi că el a acţionat cu respectarea legii, potrivit presei locale.

"La acea dată (apărarea) a cerut Curţii de Conturi a Braziliei (TCU) ca bunurile, care fac obiectul unei anchete în această unitate a poliţiei federale, să fie depuse în cadrul acestui proces, până la o decizie ulterioară cu privire la ele", a declarat poliţiei apărarea fostului preşedinte brazilian, citat de site-ul de informaţii G1.

TCU a anunţat la începutul lui martie, într-un comunicat, că i-a cerut lui Jair Bolsonaro şi fostului său ministru să dea explicaţii cu privire la aceste bijuterii.

De asemenea, ea a ordonat ca Jair Bolsonaro să păstreze bijuteriile "intacte", "fără a le purta sau ceda" unor terţi prin intermediul unei donaţii sau vânzări.

Potrivit legii braziliene, orice articol cu o valoare mai mare de 1.000 de dolari trebuie să fie declarat în prealabil înainte de a putea intra în ţară, pentru ca impozitele prevăzute să fie plătite.

Însă nicio taxă nu este datorată dacă este vorba de un cadou al unei ţări străine pentru statul brazilian şi nu de colecţia personală a preşedintelui.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.