Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, aflat în arest la domiciliu după condamnarea pentru tentativă de lovitură de stat, a fost diagnosticat cu cancer de piele în stadiu incipient, au transmis miercuri medicii săi, potrivit Mediafax.
Medicii lui Jair Bolsonaro au anunțat că analizele a două leziuni cutanate îndepărtate duminică au evidențiat cancer de piele în stadiu incipient, potrivit AP.
Fostul lider de 70 de ani va fi monitorizat medical și reevaluat periodic.
Bolsonaro, care se află în arest la domiciliu în Brasília după ce a fost condamnat săptămâna trecută la 27 de ani și 3 luni de închisoare pentru tentativă de lovitură de stat, a mers de două ori la spital în ultimele zile: duminică, pentru îndepărtarea a opt leziuni, și marți, din cauza vărsăturilor și a tensiunii scăzute.
„Tatăl meu a trecut prin încercări mai grele și a câștigat. Nici aceasta nu va fi diferită”, a scris pe rețeaua X fiul său cel mare, Flávio, care a susținut din nou că fostul președinte este victima unei „persecuții neobosite”.
Joi, un complet al Curții Supreme l-a găsit vinovat de încercarea de a rămâne ilegal la putere după înfrângerea în alegerile din 2022, în fața actualului președinte Luiz Inácio Lula da Silva.
Sentința nu este definitivă: instanța are 60 de zile pentru publicarea deciziei, după care avocații lui Bolsonaro pot depune contestații.
Fostul președinte a negat acuzațiile și a denunțat procesul drept unul politic.
Președintele american Donald Trump a criticat și el verdictul, numindu-l „vânătoare de vrăjitoare” și impunând în iulie tarife de 50% la unele produse braziliene.































Comentează