Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost găsi vinovat joi de finanţarea ilegală a campaniei sale electorale din 2012, la doar şapte luni după ce a mai fost condamnat pentru corupţie şi trafic de influenţă, transmite EFE, potrivit Agerpers.
Tribunalul a considerat că Sarkozy, şef al statului între 2007 şi 2012, a beneficiat de pe urma unui sistem dublu de contabilitate creat pentru a putea eluda limitele de cheltuieli de campanie impuse de legea franceză.
EFE aminteşte că această nouă decizie a justiţiei are loc la şapte luni după ce Sarkozy, în vârstă de 66 de ani, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare, dintre care doi cu executare şi unul de arest la domiciliu, pentru corupţie şi trafic de influenţă.
Potrivit Reuters, urmează ca tribunalul să decidă ce pedeapsă va primi fostul preşedinte. Procurorii cer un an de închisoare, din care jumătate cu suspendare. Este totuşi puţin probabil ca Nicolas Sarkozy să ajungă la închisoare în viitorul apropiat, dat fiind că este de aşteptat să facă recurs.
Fost preşedinte al Franței, găsit vinovat pentru finanţarea ilegală a campaniei sale electorale
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

172
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
172

839
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
839

25
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
25

3.701
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
3.701

132
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
132

62
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
62

1.757
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.757

1.627
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.627

126
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
126

2.178
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.178

1.515
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.515

6.239
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
6.239

12.728
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
12.728

















Comentează