Fostul preşedinte Thaci, acuzat de obstrucţionare şi sfidare a instanţei de procurorii Tribunalului special pentru Kosovo

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 07-12-2024

Actualizat: 07-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Koen van Weel / AFP / Profimedia

Procurorii de la Tribunalul special pentru Kosovo (KSC), de la Haga, l-au acuzat vineri pe fostul preşedinte kosovar Hashim Thaci, judecat pentru crime de război, obstrucţionare şi sfidare a instanţei, relatează AFP.

Thaci "a fost inculpat de trei capete de obstrucţionare în exercitarea funcţiilor de către persoane oficiale, patru capete de acuzare de încălcare a secretului deliberării şi patru capete de acuzare de sfidare a instanţei", indică un comunicat publicat de procurori.

Potrivit unei declaraţii separate KSC, "acuzarea îi incriminează pe inculpaţi pentru infracţiuni legate de presupuse tentative ilegale de a influenţa mărturia în procesul pentru crime de război în cazul fostului preşedinte Thaci şi al colaboratorilor săi".

Alte patru persoane au fost inculpate împreună cu Hashim Thaci, între care fostul şef al agenţiei de informaţii din Kosovo, Bashkim Smakaj, şi Hajredin Kuci, care a fost vicepremier şi ministru al Justiţiei.

CSK este o instanţă cu sediul la Haga care îi urmăreşte penal în primul rând pe foştii combatanţi ai Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK) pentru crime de război.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri