Fostul preşedinte al clubului Oţelul Galaţi Marius Stan a anunţat, vineri, că va candida la preşedinţia Ligii Profesioniste de Fotbal, indiferent dacă actualul conducător, Gino Iorgulescu, se va înscrie în această cursă sau nu. "Am spus că am să candidez dacă nu candidează Gino. Dar am avut o discuţie cu Gino şi m-am decis să candidez şi dacă va candida el. A fost o discuţie aşa, puţin deplasată şi puţin lipsită de respect. Şi atunci voi candida. Îmi încalc un cuvânt. De regulă, când spun ceva în spaţiul public mă ţin de acel cuvânt. O fac pentru că mi s-a părut că am fost tratat cu lipsă de respect. Mi s-a părut un pic iritat, aşa. Nu e un scaun pentru cineva destinat, se poate discuta orice, poţi să faci o echipă dacă ai un proiect comun, un proiect nu ca să ne fie bine, lui Stan, lui Gino sau la un terţ. Să fie bine fotbalului nostru. Cred că şi experienţa mea şi a lui ar fi adus un plus, aşa am considerat eu. Şi pe termenii ăştia am vrut să am o discuţie, care s-a închis abrupt, aşa. Înseamnă că nu vrei plusvaloare, înseamnă că vrei stagnare. Eu puteam să aduc un plus de valoare domeniului care m-a consacrat. Alegerile ar urma să fie în noiembrie", a declarat Stan, la Dolce Sport.
Gino Iorgulescu este în funcţia de preşedinte al LPF din 14 noiembrie 2013, când l-a învins la ultimele alegeri pe Dumitru Dragomir, cu 11 voturi la 7. Dragomir conducea LPF de 17 ani.
Comentează