Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul primar liberal al Bacăului, CONDAMNAT cu executare

stavarache

Fostul primar al Bacăului timp de trei mandate, Romeo Stavarache, a fost condamnat, joi, de către o instanţă a Tribunalului Bacău, la şase ani de închisoare cu executare şi 5 ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile, în urma derulării unui proces în care era acuzat de săvârşirea mai multor fapte de luare de mită, informează Agerpres.

În acelaşi dosar, doi om de afaceri din Bacău, Liviu Goian şi Liviu Vasile Cenuşă, au fost condamnaţi la câte 3 ani închisoare cu executare şi 3 ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile, pedeapsă pe care o va suporta şi un alt inculpat în proces, Constantin Apostol, fost director general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord- Est.

Vezi şi: Senator condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu EXECUTARE. A fost un BARON important

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la Stavarache, Goian şi Cenuşă a sumelor de 810.670 lei şi 1.259.789,03 lei primite ilegal, iar pentru acelaşi motiv de la Stavarache şi Apostol a 100.000 de lei. 

Sentinţa nu este definitivă, avocaţii condamnaţilor anunţând că vor face apel la o instanţă superioară în următoarele zece zile. 

Până la finalizarea procesului, instanţa Tribunalului Bacău a decis aplicarea măsurii de control judiciar pentru Stavarache, Goian, Cenuşă şi Apostol. 

În rechizitoriul înaintat de procurorii DNA se indica faptul că, în perioada 2008 - 2011, primarul Stavarache, direct sau prin intermediul altor trei inculpaţi, Liviu Goian, Constantin Apostol şi Liviu Cenuşă, ar fi pretins şi primit de la patru oameni de afaceri băcăuani, potrivit denunţurilor formulate de trei dintre aceştia la DNA, diverse sume de bani pentru sponsorizări, care însă nu se regăsesc în contabilităţile entităţilor pentru care au fost solicitaţi. 

Pentru cei vizaţi în dosar acuzaţiile sunt de luare de mită, complicitate la luare de mită, respectiv dare de mită. 

În acelaşi dosar a fost judecat şi omul de afaceri Costel Căşuneanu, acesta nerecunoscând faptul că ar fi dat mită lui Stavarache ori interpuşilor săi. El nu a primit condamnare din partea instanţei de judecată. 

Romeo Stavarache, Liviu Goian şi Liviu Cenuşă Liviu au fost obligaţi de instanţă şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în suma de câte 8.000 de lei fiecare, iar Constantin Apostol Constantin suma de 5.000 de lei. Cheltuielile judiciare pentru inculpatul Costel Căşuneanu rămân în sarcina statului, a mai decis instanţa băcăuană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.