Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov Aristotel Căncescu, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un nou dosar, în care a fost cercetat pentru trei fapte de luare de mită săvârşite în legătură cu campania electorală din anul 2012. Căncescu mai este acuzat şi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, infracţiune săvârşită în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA transmis joi Agerpres.
În acelaşi dosar a mai fost deferit justiţiei, sub control judiciar, Claudiu Coman, la data faptelor consilier judeţean şi vicepreşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, pentru complicitate la luare de mită, complicitate la abuz în serviciu şi folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. În stare de libertate vor fi judecaţi Cristian Emil Cirică, la data faptei director al Direcţiei investiţii, urbanism şi amenajarea teritoriului, Radu Petru Ispas, la data faptei administrator public al judeţului Braşov, Aurelia Popescu, la data faptei director economic executiv în CJ Braşov, acuzaţi de abuz în serviciu, precum şi Răzvan Iosif, la data faptei administrator al unei firme, pentru complicitate la abuz în serviciu.































Comentează