DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fostul șef al ITM Ilfov și doi angajați, trimiși în judecată de către procurorii DNA pentru luare de mită

sigla dna

Fostul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Ilfov, George Gavrilă, precum și doi inspectori de muncă ai instituției, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și sustragere sau distrugere de înscrisuri.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, în sarcina lui George Gavrilă, fost inspector șef al ITM Ilfov, s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale). El a fost trimis în judecată sub control judiciar, informează Mediafax.

Au mai fost trimiși în judecată și Florentina Alina Andrei, la data faptei inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual (două fapte, din care una în formă continuată), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două fapte) și sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă agravată (două fapte), precum și Doina Vlăsceanu, la data faptei inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual (două fapte, din care una în formă continuată), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă agravată (două fapte) și uz de fals.

Procurorii au reținut că în perioada 18 mai – 13 septembrie 2021, inculpatul Gavrilă George ar fi acceptat de la Stan Nicuşor Valentin (administrator al unei firme și şef serviciu în cadrul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 București), atât pentru el, cât și pentru Neagu Iulian Răzvan (membru în comisia de recepție), o sumă de bani reprezentând 10% din valoarea unui viitor contract pe care ITM Ilfov urma să îl atribuie în mod preferențial omului de afaceri.

„Ulterior, după atribuirea contractului în valoare de 215.443 lei (43.583 euro), în zilele de 06 octombrie, 08 noiembrie 2021 și 06 decembrie 2021, Gavrilă George împreună cu Neagu Răzvan Iulian ar fi primit cu titlu de mită, de la omul de afaceri, sume de bani reprezentând 7% din valoarea a trei facturi plătite de I.T.M. Ilfov firmei respective. Concret, inculpatul Gavrilă George ar fi primit suma totală de 10.000 lei. Tot în legătură cu atribuirea respectivului contract, la data de 02 iulie 2021, inculpatul Gavrilă George i-ar fi pretins aceluiași administrator de firmă, pentru o altă persoană, foloase necuvenite constând în servicii de încărcare și transport ale unor deșeuri de la locuința acesteia. La data de 08 iulie 2021, din dispoziţia lui Stan Nicuşor Valentin, doi angajaţi ai Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 București, cu o autoutilitară din dotare, ar fi efectuat serviciile respective în folosul persoanei beneficiare”, spun procurorii DNA.

De asemenea, în perioada septembrie – decembrie 2021, în contextul efectuării unor controale la mai mulți agenți economici, procurorii DNA spun că Andrei Florentina-Alina și Vlăsceanu Doina nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că nu au aplicat sancțiunile prevăzute de lege (amendă 20.000 lei/persoană) în cazul identificării unor angajați care-și desfășurau activitatea „la negru”.

„Prin aceste demersuri bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 120.000 lei, obținându-se totodată un folos patrimonial necuvenit pentru societățile respective în același cuantum, reprezentând pierderea patrimonială astfel evitată.
În aceleași contexte, cele două inculpate ar fi falsificat mai multe documente, ar fi sustras din dosarele de control mai multe înscrisuri și ar fi pretins de la doi oameni de afaceri (Andrei Florentina Alina prin intermediul lui Neagu Iulian Răzvan), sume de bani cuprinse între 1.000 – 5.000 lei, pentru a nu sancționa contravențional societățile angajatoare pentru neregulile constatate. Din banii pretinși, inculpata Vlăsceanu Doina ar fi primit suma de 500 lei pentru a nu aplica o sancțiune contravențională în cuantum de 20.000 lei”, arată DNA în comunicatul citat.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de cei trei inculpați. Ministerul Finanțelor Publice a înaintat la dosarul cauzei cererea de constituire de parte civilă în prezenta cauză, cu suma de 120.000 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal București cu propunere de a se menține măsurile preventive, respectiv control judiciar, și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA menționează că în cazul lui Iulian Răzvan Neagu a fost dispusă soluția clasării în conformitate cu prevederile art. 16, alin. 1, lit. f (a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică) din Codul de Procedură Penală. Anterior, la data de 21 iunie 2022, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul Nicuşor Valentin Stan pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată și complicitate la dare de mită. În prezența apărătorului ales, acesta a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.