Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul şef al Poliţiei Sinaia, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, a fost achitat

judecator justitie

Fostul şef al Poliţiei oraşului Sinaia Marin Tudorică a fost achitat definitiv în dosarul în care a fost trimis în judecată, în anul 2016, de către procurorii DNA Ploieşti pentru infracţiunile de trafic de influenţă, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii. Cele două persoane inculpate în acelaşi dosar au fost, de asemenea, achitate.

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au dispus achitarea fostului şef al Poliţiei Sinaia în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru că ar fi primit de la un om de afaceri două autoturisme Mercedes pentru a interveni în favoarea firmei acestuia pe lângă funcţionari publici.

În acelaşi dosar au fost achitaţi şi omul de afaceri despre care procurorii au susţinut că au pus la dispoziţia poliţistului autoturismul de lux, precum şi un ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei Staţiunii Sinaia, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

Decizia judecătorilor este definitivă şi menţine soluţia pronunţată în anul 2019 de către instanţa de fond, Tribunalul Prahova.

”Inculpatul Tudorică Marin, în calitate de şef al Poliţiei staţiunii Sinaia, a primit de la inculpatul Simion Cristian Bogdan un autoturism marca Mercedes Benz C 220, pe care acesta din urmă i l-a pus la dispoziţie cu titlu gratuit şi al cărui proprietar de drept a devenit la data de 26.11.2011, când a fost simulată vânzarea acestuia la un preţ modic de 5.000 de lei. Începând cu data de 18 iulie 2013, inculpatul Tudorică Marin, în aceeaşi calitate, a pretins şi primit în mod direct pentru sine, de la acelaşi om de afaceri, un folos material constând în folosinţa unui alt autoturism marca Mercedes E220, în baza unui contract de comodat având ca obiect folosinţa cu titlu gratuit a autovehiculului respectiv, proprietate a firmei administrate de omul de afaceri. În schimbul acestui folos, inculpatul Tudorică Marin a lăsat să se creadă că, prin prisma funcţiei sale, are influenţă asupra unor funcţionari publici ce ar fi putut să fie însărcinaţi cu efectuarea unor controale la firma reprezentată de inculpatul Simion Cristian Bogdan, şi a promis că, dacă va fi nevoie, îi va determina pe aceştia să nu ia măsurile legale ce ar împiedica activitatea evazionistă derulată de către acesta din urmă”, au susţinut procurorii DNA în rechizitoriu.

Anchetatorii au mai reţinut că la data de 12 decembrie 2015, Tudorică Marin ar fi intervenit, prin intermediul subalternului său inculpat în acealşi dosar, la inspectorii antifraudă care efectuau un control la firma omului de afaceri, în scopul influenţării activităţii funcţionarilor respectivi.

Fostul şef al Poliţiei Sinaia a mai fost acuzat că în cursul anului 2010, prin intermediul omului de afaceri, a edificat un ansamblu imobiliar în staţiunea Sinaia şi s-a implicat în mod direct în activitatea de vânzare a apartamentelor respective, dar şi că în declaraţiile de avere, depuse în anii 2011, 2014 şi 2015, Tudorică Marin a omis, cu ştiinţă, să menţioneze un contract de împrumut pentru suma de 12.000 de euro pe care i l-a acordat unei persoane, precum şi folosinţa gratuită a autoturismului marca Mercedes E220.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.