DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fostul şef DIPI, Gelu Oltean, ACUZĂ: 'Probe găsite la percheziţie au fost distruse în procesul analizelor de laborator, deci nu ne mai putem apăra'

stiridecluj.ro
gelu oltean

Fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) Gelu Oltean, trimis în judecată pentru trafic de droguri de mare risc şi constituirea unui grup infracţional organizat în ”Dosarul Ayahuasca”, reclamă că de opt luni dosarul se află în procedura de cameră preliminară şi afirmă că a sosit recent un răspuns parţial la solicitările judecătorului de cameră preliminară, potrivit căruia probe găsite la percheziţie au fost "consumate şi distruse" în procesul analizelor de laborator. În interpretarea lui Oltean, ”presupusul produs şi motiv al faptei nu mai există ....asta pentru eventualitatea în care cineva ar intenţiona să facă în viitor o expertiză” . ”Prin grija anchetatorilor noştri, am ajuns în postura în care nu ne mai putem apăra prin intermediul unei expertize (inexistentă în cauză) criminalistice a drogurilor”, este concluzia sa. Într-un alt dosar, disjuns din acesta, este cercetat şi ”modul de respectare a procedurilor şi metodologiei de efectuare a unei constatări tehnico-ştiinţifice”, anunță news.ro.

”Suntem în camera preliminară de 8 luni, de când am fost puşi în libertate şi până în acest moment cauza s-a tot amânat, în principal, pentru că procurorul de caz nu a răspuns solicitărilor repetate ale judecătorului cu privire la excepţiile şi nulităţile zdrobitoare ale acestui dosar. Şi acum bomba... La dosar a sosit recent un răspuns parţial la solicitările judecătorului de cameră preliminară, care spune că probele găsite la percheziţie au fost, "consumate şi distruse" în procesul analizelor de laborator”! Cu alte cuvinte, presupusul produs şi motiv al faptei NU MAI EXISTĂ ....asta pentru eventualitatea în care cineva ar intenţiona să facă în viitor o expertiză Drept urmare, prin grija anchetatorilor noştri, am ajuns în postura în care nu ne mai putem apăra prin intermediul unei expertize (inexistentă în cauză) criminalistice a drogurilor, care ar fi putut tranşa dacă decoctul respectiv conţine, ori nu, vreo substanţă încriminată”, relatează fostul şef al DIPI.

Citește și: Raluca Turcan, un nou val de critici dure la adresa PSD: ‘A lăsat Guvernul PNL fără mijloace legale de protecție a sănătății publice’

El califică drept ”cel puţin la fel de stranie” precizarea procurorului că în dosarul disjuns s-ar cerceta acum penal printre altele, “modul de respectare a procedurilor si metodologiei de efectuare a unei constatări tehnico-ştiinţifice ”.

”Pentru a nu genera vreo confuzie, subliniez că, stranie nu este investigaţia în sine, al cărui rezultat ne interesează şi pe noi, cel puţin la fel de mult, ci organul judiciar care o efectuează , rămânând întrebarea dacă acest organ judiciar este ori nu competent după calitatea persoanei?”, consideră Gelu Oltean.

Oltean prezintă şi o cronologie a cazului său, însoţită de propriile comentarii.

El vorbeşte despre arestarea sa ”cel putin bizară”, pe15 decembrie 2019, fără ca în dosar să existe vreo constatare, ori expertiză din care să rezulte că vreuna dintre substanţele ridicate cu ocazia percheziţiei ar fi continut DMT, respectiv, fără a cunoaşte rezultatele analizei toxicologice a probelor biologice prelevate, prin examinarea fizică a 38 de persoane”, despre care ”se susţine că ar fi băut ceaiul terapeutic, decalcifiant al glandei pineale, Ayahuasca”.

”Primele constatări tehnico-ştiinţifice ale Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate, apar în dosar în 7, respectiv 8 ianuarie 2020, când noi eram deja in arest preventiv. Totodată, aceste constatări toxicologice, efectuate cu privire la probele biologice recoltate de la cele 38 de persoane, nu au identificat nici urmă de DMT. Cu toate acestea, in 14 decembrie 2019, procurorul a pus în mişcare acţiunea penală împotriva noastră, ne-a reţinut abuziv în arest preventiv, susţinând că am consumat DMT şi că în toate probele găsite la percheziţie s-ar fi găsit DMT, un neadevăr total”, susţine fostul şef al DIPI.

Citește și: Fotografie de ultim moment! Marcel Vela, imagine cu leul apărut în videoclipul lui Dani Mocanu

DIICOT a anunţat în 5 martie trimiterea în judecată a lui Gelu Oltean, Vanessa Youness şi Thomas Lishman pentru pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local pentru consumul ilicit de droguri, desfăşurarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc fără drept, trafic de droguri de mare risc fără drept, introducere în ţară de droguri de mare risc, fără drept, trafic de produse sau substanţe toxice, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

”Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2017 şi până la data de 14.12.2019, inculpaţii Y.A.V., L.T.I.M. şi O.G.M au iniţiat o structură de crimă organizată, care a acţionat în mod coordonat atât pe teritoriul României cât şi pe teritoriul altor state (ex.Spania, Olanda, Franţa, Mexic) după reguli bine stabilite, pentru o perioadă de mare de timp, în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave privind operaţiuni fără drept cu droguri, pentru a obţine direct beneficii financiare consistente şi indirect informaţii care le-au generat alte foloase materiale”, arată DIICOT.

Citește și: Ludovic Orban îi răspunde lui ÎPS Teodosie: ‘Nu se interzic slujbele. Ele se organizează în anumite condiţii, pentru că este zonă carantinată’

Sursa citată precizează că, după constituirea grupului infracţional, inculpaţii au cooptat şi alte persoane pentru a sprijini activitatea acestuia prin contribuţii de natură materială, intelectuală sau morală, în vederea asigurării desfăşurării activităţilor ilicite, fiecare participant având un rol prestabilit, cu o arie de activităţi bine definită pentru fiecare din membrii grupării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.