DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden cel mai periculos contracandidat pentru Trump, la alegerile din 2020

Joe Biden

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden, în prezent cel mai bine cotat candidat democrat înscris în cursa pentru prezidenţialele din 2020, a dezvăluit un plan de reformă a sistemului de asigurări medicale cu o valoare estimată de 750 miliarde de dolari, bani care ar fi obţinuţi în parte din creşterea taxelor pentru cei mai bogaţi americani, relatează luni Reuters şi dpa, potrivit agerpres.ro.

Campania lui Biden a oferit presei din SUA un rezumat al acestui plan, înainte de prezentarea sa oficială luni. Proiectul lui Biden, care a fost vicepreşedintele lui Barack Obama timp de opt ani, are la bază planul emblematic al acestuia pentru sistemul medical american, Affordable Care Act, cunoscut ca Obamacare, pe care actualul preşedinte republican Donald Trump a încercat fără succes să-l abroge, angajându-se însă că va face acest lucru dacă va fi reales anul viitor.

CITEȘTE ȘI: Ce e INTERZIS să consumi dacă iei paracetamol: Efectele sunt DEVASTATOARE

Planul fostului vicepreşedinte democrat nu îmbrăţişează abordarea "Medicare for All" (Asistenţă medicală pentru toţi) favorizată de unii din rivalii săi la nominalizarea pentru prezidenţiale, dar dispune şi de o opţiune publică în baza căreia americanii se pot înscrie într-un sistem de sănătate subvenţionat de guvern, care ar coexista cu asigurările private.

Planul ar permite înscrierea în sistemul subvenţionat a unui număr mai mare de americani din clasa medie şi medie-superioară, ridicând actualul plafon de venituri pentru potenţialii beneficiari şi scăzând totodată suma maximă pe care familiile o pot cheltui pe asigurările de sănătate de la 9,86% din venituri la 8,5%. Proiectul lui Biden estimează că o familie formată din 4 persoane, cu un venit de 110.000 de dolari pe an, ar economisi în medie 750 de dolari pe lună din costurile de asigurare.

Citește și: Bogdan Licu, REACȚIE INCENDIARĂ după decizia CSM în cazul procuroarei Maria Pițurcă: 'Nu înseamnă că e în regulă'

Se are în vedere de asemenea extinderea acoperirii gratuite la 4,9 milioane de americani săraci din 14 state care nu au fost cuprinşi în programul Medicaid, destinat adulţilor cu venituri scăzute, în condiţiile în care câteva state predominant conservatoare se opun în prezent extinderii acestui program, ceea ce a făcut ca milioane de locuitori fără posibilităţi din Texas, Florida şi alte state să fie lăsaţi fără asigurări medicale. Planul Biden prevede practic ocolirea unei decizii a Curţii Supreme a SUA conform căreia guvernul federal nu le poate cere statelor extinderea Medicaid.

Proiectul ar mai permite, între altele, negocierea directă cu companiile farmaceutice pentru a asigura preţuri mai mici pentru vârstnici, un alt aspect interzis în momentul de faţă. Administraţia Trump, deşi şi-a propus între priorităţi scăderea preţurilor la medicamente, nu a făcut până în prezent decât paşi minori în această direcţie.

CITEȘTE ȘI: Sănătatea inimii depinde şi de grăsimi. Care sunt grăsimile bune şi unde le găsim

Americanii vor putea totodată, potrivit acestui plan, să cumpere din străinătate medicamente pe bază de reţetă.

Lunile următoare, Joe Biden intenţionează să prezinte şi propuneri legate de alte probleme de sănătate publică, inclusiv cu privire la cancer şi boala Alzheimer.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.