DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

FOTO Acolo unde nu are curaj să meargă niciun politician ajunge un arhiepiscop

Unde politicienii nu îndrăznesc să meargă, o fac, în locul lor, preoții și ierarhii Bisericii Ortodoxe Române! Un exemplu pentru politicienii care spun că fac politică pentru oameni, dar fug de oameni, a dat, în duminica a 29-a după Rusalii, numită și a celor 10 leproși, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. După ce a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din municipiul Galați, pentru că a fost şi sărbătoarea cinstirii lanţului cu care a fost legat în temniţă Sfântul Apostol Petru, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a mers la Penitenciarul de maximă siguranţă din municipiul Galaţi pentru a fi în comuniune de rugăciune cu persoanele private temporar de libertate din această unitate de detenţie.

În capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din incinta penitenciarului, ierarhul locului a oficiat o slujbă de mulţumire, a rostit rugăciunile speciale pentru cei aflaţi în închisori şi a săvârşit slujba de pomenire pentru martirii, deţinuţii şi angajaţii Penitenciarului Galaţi trecuţi la cele veşnice.

Citește și: VIDEO Primul episcop al BOR care recunoaște că s-a rugat și se roagă pentru Novak Djokovici: 'În ochii celor puternici ai acestei lumi sunt vinovate victimele'

La eveniment au participat reprezentanţi ai penitenciarului, preotul capelan şi câteva persoane private de libertate, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

În cuvântul adresat celor întemniţaţi, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre sărbătoare şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să facă din timpul petrecut după gratii un un timp al pocăinţei, al îndreptării şi al cultivării dragostei faţă de semenii noştri.

Arhiepiscopia Dunării de Jos este mereu preocupată de identificarea unor noi modalităţi misionare care să vină în sprijinul catehizării şi ajutorării persoanelor private temporar de libertate. Între acestea, se numără şi cooperarea dintre diferite comunităţi parohiale şi preoţii din slujirea socială, în vederea organizării unor programe comune, atât educaţionale, cât şi social-filantropice.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.