Marți, 29 noiembrie 2022, a avut loc prima întâlnire de lucru a studenților din Universitățile partenere ale Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș.
Scopul a fost ca, prin această întâlnire, să fie puse împreună rezultate independente obținute de studenți din universități diferite, obținute în cadrul workshop-urilor din ultima perioadă, care au vizat proiectul de amenajare și refuncționalizare a Complexului Vulpărie, parte a Domeniului Peleș.
Stundeții au dezbătut diferitele soluții ale proiectului în prezența profesorilor din Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinara din București #USAMV (Facultatea de Horticultură), Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu #UAUIM (Facultatea de Arhitectură de Interior) și Universitatea Tehnică de Construcții București #UTCB (Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole). Dezbaterile vor continua în grupuri comune de lucru, iar în final proiectantul general va sintetiza rezultatele pentru a se concretiza și pune în operă a proiectul de amenajare și refuncționalizare a ”Vulpăriei”, ca punctul nodal al aleilor pietruite din pădurile Peleșului, pe traseul care are ca punct final Stâna Regală.
Prin acest proiect este vizată dezvoltarea de activități culturale, educaționale, științifice, de cercetare, protecție a mediului, recreative și turistice.