DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

FOTO - Descoperire de EXCEPȚIE în Pompei: cercetătorii au găsit un car vechi de ceremonie din epoca romană

news.ro
Pompei

Parcul arheologic al oraşului antic Pompei, cel mai vizitat din lume, a anunţat într-un comunicat că a descoperit vestigiile excepţionale ale unui vechi car de ceremonie din epoca romană, scrie Le Figaro, informează News.ro.

Păstrat excepţional de proprietăţile tufului vulcanic, obiectul a fost îngropat în secolul I după Hristos, în timpul erupţiei Vezuviului.

Dezgropat din ianuarie cu precauţie, vehiculul a fost găsit pe locul vilei Civita Giuliana, la 700 de metri nord-vest de vechiul oraş Pompei.

Carul, cu patru roţi, este prevăzut cu un decor bogat în bronz şi cositor compus dintr-o friză, precum şi din medalioane.

Conservat minunat, acest ornament de pe spatele vehiculului este încărcat cu scene erotice populate de nimfe şi satiri.

În camera vilei în care a fost descoperit carul au fost găsiţi trei cai în 2018, inclusiv unul încă înhămat. Camera în care se afla carul este un portic din lemn pe două niveluri care dă într-o curte a vilei.

Citește și: Analiză │ România este condusă de ardeleni: Președintele, serviciul secret, Justiția, Academia, partidele politice sau ministerele

Citește și: Europenii pot mânca viermi în siguranță! UE a aprobat utilizarea lor: pot fi puși chiar și în pâine

Extrem de fragil, carul a fost transmis în laboratorul parcului arheologic din Pompei unde urmează să fie restaurat în următoarele luni.

Această descoperire vine într-un moment în care este intensificată lupta împotriva jafurilor din apropierea siturilor istorice italiene.

content-image

content-image

Foto: News.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.