Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO Elevii din Galați se pregătesc, alături de ÎPS Casian, pentru evenimentele prilejuite de Duminica Ortodoxiei

ÎPS Casian, Dunărea de Jos

La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc o videoconferinţă la care au participat foarte mulţi tineri, în vederea organizării şi bunei desfăşurări a manifestărilor prilejuite de Duminica Ortodoxiei.

Întrunirea on-line de astăzi, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a desfăşurat în Sala „Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului Eparhial şi a reunit în faţa dispozitivelor electronice de comunicare tineri – reprezentanţi ai mai multor şcoli din judeţele Galaţi şi Brăila, inspectori şi profesori de religie.

După cuvenita rugăciune şi cuvântul de binecuvântare, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre importanţa icoanei în viaţa creştinului, precum şi despre tradiţionalul pelerinaj din prima duminică a Postului Mare prin care cinstim cu credinţă şi evlavie sfintele icoane.

Ierarhul a mai arătat că tinerii, tinerele şi copiii sunt icoane vii şi aceştia sunt preferaţii învierii înainte de Învierea Domnul nostru Iisus Hristos.

De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost evidenţiate elementele de noutate de anul acesta apărute datorită restricţiilor din ţară şi au fost fixate obiectivele concursului de pictat icoane, dedicat celor două teme, omagială şi comemorativă, ale anului 2021.

Totodată, au fost stabilite aspecte importante privind organizarea celei de-a 21-a ediţii a concursului de pictat icoane, prin implicarea directă a unor tineri voluntari care vor realiza lucrări iconografice şi le vor prezenta în şcolile şi în bisericile parohiale de unde aceştia provin.

În partea a doua a întâlnirii, elevii şi-au exprimat bucuria şi entuziasmul pentru participarea lor la acest concurs, care reprezintă pentru ei un prilej de a-şi arăta dragostea faţă de sfinţi şi faţă de ortodoxie.

Ca semn al aprecierii şi încurajării pentru talentul şi pasiunea lor, tinerii iconari vor primi din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, diploma „Icoana – frumusețe a Ortodoxiei”, precum şi seturi de acuarele şi pensule şi alte ustensile specifice picturii.

La finalul întâlnirii, Părintele Arhiepiscop a adresat un cuvânt de apreciere şi mulţumire pentru implicarea activă a tinerilor în pregătirea şi susţinerea proiectelor eparhiale, menite să coaguleze, să aducă bucurie şi comuniune în mijlocul credincioşilor şi a tinerilor, mai ales atunci când suntem în perioade dificile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.