DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Foto | Unde s-a ajuns! Elicopterele armatei elveţiene transportă apă pentru animalele însetate de pe pajiştile alpine

Foto reuters.com
armata elvetia elicopter apa munti

Elicoptere ale armatei elveţiene au fost mobilizate pentru a transporta pe calea aerului apă pentru mii de animale de fermă însetate, aflate pe pajiştile alpine ale ţării, afectate de temperaturile caniculare, informează joi Reuters, potrivit agerpres.

Cantităţile reduse de precipitaţii din acest an i-au forţat pe fermieri să apeleze la armată pentru a aduce apa atât de necesară animalelor lor şi pentru a preveni o secetă care ar putea provoca o penurie de furaje mai târziu în cursul anului.

La operaţiunea cu durata de două săptămâni, în curs de desfăşurare, participă elicoptere Super Puma. Acestea efectuează zboruri pentru reumplerea rezervoarelor aproape goale, utilizate de fermieri pentru vacile lor, al căror lapte este adesea folosit pentru a produce brânză Gruyere, dar şi pentru alte animale, cum ar fi porci şi capre.

"Anul acesta a existat un uriaş deficit de apă", a declarat Frederic Menetrey, director pentru agricultură în cantonul Fribourg.

"Aceasta are un impact mare asupra păşunilor, reproducerii dar şi asupra agriculturi de la câmpie", a adăugat el.

În lipsa acestei alimentări cu apă în regim de urgenţă, animalele ar trebui coborâte de pe pajiştile situate la înălţime pentru a păşuna în zonele joase, unde în mod normal, în timpul verii, este produs nutreţul pentru iarnă.

"Se vor hrăni cu fânul care trebuia mâncat în timpul iernii, aşa că situaţia se va înrăutăţi mai târziu în cursul anului", a spus Menetrey pentru Reuters.

Fermierul Jacques Ruffieux, ale cărui 130 de vite au nevoie de 10.000 de litri de apă pe zi, a declarat că a fost un an dificil, cu ploi foarte puţine. "Din 27 iunie am avut doar 30 de litri; nu înseamnă nimic", a spus fermierul, adăugând că armata a sosit exact la timp.

"Ne-am aflat la o zi şi jumătate de la a nu avea absolut nimic. A fost foarte aproape", a explicat el.

Comandantul armatei teritoriale elveţiene Mathias Tuescher a declarat că şase elicoptere au fost mobilizate în cadrul operaţiunii care se va desfăşura până la 19 august.

În total, aproximativ 400.000 de tone de apă ar putea fi eliberate de elicoptere în rezervoare, a spus el, la fiecare drum fiind livrate câte 1,5 tone.

O operaţiune similară s-a desfăşurat şi în perioadele secetoase din 2015 şi 2018.

"Odată cu încălzirea globală, există probabilitatea ca acest tip de misiune să fie şi mai frecventă în viitor", a spus el.

content-image

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.