Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO Faptele preoților despre care nimeni nu vrea să vorbească

preot spital

Biserica Ortodoxă Română este ținta predilectă a criticilor unor așa-ziși vectori de opinie, precum și a unei părți a presei, de sorginte neo-marxistă, puternic influențată de politicieni cu aceleași vederi. Ceea ce niciuna dintre părțile menționate anterior nu arată sunt faptele frumoase și pe care doar Biserica și slujitorii săi le împlinesc.

De exemplu, de Bobotează, la iniţiativa Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, încă de la primele ore ale dimineţii, preoţii de caritate au oferit cadrelor medicale şi pacienţilor internaţi în unităţile medicale, sticle cu Agheasmă Mare, înainte de a se administra tratamentul medicamentos.

Citește și: PSD face front comun cu AUR! Solicitarea lui Alexandru Rafila

La Spitalul Județean de Urgență din Brăila, preotul Ionuț Vargă de la Capela ”Sfântul Spiridon” din cadrul acestei instituţii medicale, cu echipament de protecţie corespunzător, a trecut pe la fiecare salon pentru a le oferi bolnavilor apa sfinţită, aşteptată cu dragoste şi multă credinţă.

Vizita preoţilor în spitale cu Agheasmă Mare a adus binecuvântarea lui Dumnezeu, momente de alinare şi nădejde că Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Hristos Domnul este permanent prezent în viaţa celor ce Îl cheamă şi aduce raze de lumină, alungând negura neputinţei prin prezenţa lucrătoare a harului Duhului Sfânt.

Citește și: Pacient confirmat cu coronavirus după ce s-a vaccinat împotriva virusului! Care este explicația

La praznicul Botezului Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa numeroşilor credincioşi din municipiu care au dorit să participe la acest eveniment liturgic şi misionar deopotrivă.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre însemnătatea sărbătorii de astăzi prin care, odată cu sfințirea cea mare a apei ni se oferă și posibilitatea sfințirii sufletelor și trupurilor noastre.

Citește și: Reacția lui Vlad Voiculescu, după ce a dispus un control de urgență în cazul medicului Laurențiu Belușică: Nu a greșit cu nimic

În continuare, ierarhul Dunării de Jos a oficiat slujba Aghesmei Mari pe esplanada catedralei, după care i-a stropit cu agheasmă şi i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi la slujbă, dorindu-le multă sănătate şi roade sufleteşti şi materiale în noul an care abia a început.

În această zi de mare sărbătoare, credincioşii veniţi la Catedrala arhiepiscopală, dar şi la celelalte biserici din Eparhia Dunării de Jos, au primit din partea slujitorilor şi a voluntarilor Agheasmă Mare.

Citește și: Probleme între oamenii lui Ludovic Orban și Florin Cîțu! Ce s-ar putea întâmpla în primăvară

Şi în acest an, după slujba de la Catedrala arhiepiscopală, pentru a nu se întrerupe frumoasa tradiţie a pelerinajului de la apele Dunării, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a mers la apele celui mai mare fluviu al țării, în zona din apropierea bisericii medievale”Precista”, unde, în mod simbolic, a lansat o cruce la apă.

Şi în celălalt municipiu mare al eparhiei, la orele amiezii, un sobor de preoţi a săvârșit pe faleza din Brăila slujba de sfințire mare a apei şi au participat la tradiţionala lansare a crucii în apele Dunării.

Citește și: Urmează zile de foc! Se anunță proteste de amploare împotriva Guvernului Cîțu!

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.