Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO În țara în care președintele are 6 case, un episcop a donat o casă unui muzeu: Este a treia pe care o dăruiește

Basilica.ro
Episcopul Macarie

Structura unei case donate de Episcopul Macarie al Europei de Nord a sosit joi la Muzeul Golești din Pitești. Casa care a aparținut bunicilor episcopului va fi asamblată și deschisă publicului la finalul verii.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Argeș, casa a aparținut bunicilor episcopului Macarie și provine din localitatea Spermezeu, județul Bistrița Năsăud.

Structura sosită joi la muzeu va fi asamblată, iar cel târziu la finalul verii casa va fi inaugurată.

Muzeul Golești este al treilea mare muzeu din țară care primește în donație o casă din partea Episcopului Macarie.

„Casa este din Spermezeu, din județul Bistrița Năsăud. Această localitate este undeva pe drumul către Maramureș. Și aici, la Muzeu, ne aflăm între o casă din Bistrița și una din Maramureș. Muzeul Golești seamănă cu harta României. Unde se află pe hartă județele, așa sunt așezate și casele. Așadar, ne încadrăm perfect. Această casă a aparținut bunicilor unui om al Bisericii, foarte drag nouă, Episcopul Macarie al Europei de Nord. Domnia Sa activează acum la Stockholm. A fost la Muzeul Golești, iubește foarte mult muzeul nostru și este specialist în etnografie. Înaltpreasfinția Sa Macarie a mai donat astfel de case și pentru Muzeul Satului din București și Muzeul Astra din Sibiu. Noi suntem al treilea muzeu căruia îi donează o casă. Sper că în această vară remontarea casei va fi finalizată și va putea fi vizitată", a declarat managerul Muzeului Golești, Iustin Dejanu.

Muzeul Golești este instituția muzeală care are cele mai multe case și gospodării originale în România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.