FOTO Incendiu la o pensiune din județul Suceava. O turistă a murit carbonizată

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-11-2025 08:08

Article thumbnail

Sursă foto: ISU SV

O femeie de 72 de ani a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit duminică dimineaţă la o pensiune din Gura Humorului, judeţul Suceava.

Conform ISU Suceava, un incendiu a izbucnit la o unitate de alimentaţie publică, cu camere de cazare, la mansardă, pe raza localităţii Gura Humorului.

”Evenimentul a fost anunţat la 112 în jurul orei 5:00, iar la faţa locului au intervenit gradual pompierii militari de la subunităţile Gura Humorului, Suceava, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii SVSU Capu Câmpului şi Cornu Luncii, cu 8 autospeciale de stingere, două ambulanţe SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava”, precizează repreentanţii ISU, potrivit news.ro.

Din interiorul clădirii s-au evacuat şapte persoane, printre care şi un minor, iar o altă persoană a fost dată dispărută, fiind găsită ulterior carbonizată în interiorul clădirii. Potrivit ISU Suceava, victima este o femeie în vârstă de 72 de ani.

La ora transmiterii știrii, incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingere şi pentru îndepărtarea efectelor negative.

Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 400 de metri pătraţi.

isu sv

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri